Poliţişti din toată ţara au continuat controalele pentru protejarea domeniului silvic şi combaterea tăierilor ilegale de arbori. În ultimele 3 săptămâni, au fost confiscaţi peste 2.800 de metri cubi de lemn şi au fost indisponi-bilizaţi peste 1.400 de pomi de Crăciun.
Începând cu 23 noiembrie a.c., Poliţia Română, prin Direcţia de Ordine Publică, a intensificat controalele pe linie silvică şi privind comercializarea pomilor de Crăciun.
Astfel, de la începutul perioadei, până ieri, 10 decembrie, au fost întocmite 580 de dosare penale în domeniul silvic, fiind aplicate şi 524 de sancţiuni la Legea 171 din 2010 – Legea contravenţiilor silvice.
Ca măsuri complementare, au fost confiscaţi 2.823 de metri cubi de lemn, în valoare de 822.000 de lei.
De asemenea, au fost confiscaţi 1.434 de pomi de Crăciun, în valoare de 323.620 de lei.
Totodată, poliţiştii au confiscat 1.388 de kilograme de cetină, în valoare de aproape 2.700 de lei.
Doar în ultima săptămână, 3 – 10 decembrie 2020, pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 217 dosare penale şi au fost aplicate 222 de sancţiuni contravenţionale la Legea
171/2010.
Ca măsuri complementare, au fost confiscaţi 1.314 metri cubi de lemn, în valoare de 300.000 de lei. De asemenea, au fost confiscaţi 827 de pomi de Crăciun, în valoare de 34.900 de
lei.
SUTE DE POMI DE CRĂCIUN INDISPONIBLILIZAŢI
Date: