Sub genericul #EducaţiaContinuă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Institutul de Lingvistică „lorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române organizează o serie de întâlniri online dedicate prezentării noii programe de examen pentru disciplina Limba şi literatura română şi a modalităţii de aplicare a acesteia, în perspectiva examenului ce va fi susţinut, în anul 2021, de elevii clasei a Vlll-a. Noua programă a fost aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.472/10.03.2020.
Prima întâlnire din această serie va avea loc miercuri, 16 decembrie 2020, ora 15:00. În cadrul acesteia, vor fi prezentate noutăţile programei de examen de Limba şi literatura română. De asemenea, complementar acestor sesiuni, vor fi organizate în următoarea perioadă şi întâlniri online cu specialiştii din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi din Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Aceştia vor răspunde întrebărilor privind competenţa lingvistică şi conţinuturile ce vizează elementele de construcţie a comunicării (de limbă şi comunicare).
Sesiunile online vor avea durata de aproximativ o oră şi vor fi transmise live, de la ora 15:00, pe canalul de YouTube şi pe pagina de Facebook ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Ulterior, şi programa de examen pentru disciplina Matematică va face obiectul aceluiaşi tip de abordare şi prezentare. Obiectivul urmărit de minister şi partenerii săi în acest demers este acela de pregătire a cadrelor didactice şi a elevilor pentru Evaluarea Naţională, examen pe care absolvenţii clasei a VIII-a îl vor susţine în anul 2021.
Seria de sesiuni online #EducaţiaContinuă se extinde cu prezentarea programelor pentru examenele naţionale
Date: