În perioada 14- 20 decembrie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zonele aglomerate, în mijloacele de transport în comun, pieţe şi parcuri pentru verificarea respectării măsurilor adoptate în contextul stării de alertă. De asemenea, au continuat şi verificările pentru respectarea măsurii privind circulaţia persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05.00.
Au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.850 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.
55/2020.
Jandarmeria recomandă cetăţenilor să poarte masca de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise din judeţul Dâmboviţa.
Acţiunile informativ-preventive vor continua, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul sArS-CoV-2. Scopul acestora este de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor.
Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtaţi masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, să respectaţi măsurile de distanţare fizică, izolare şi carantină adoptate de autorităţi.
Jandarmii dâmboviţeni au executat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor adoptate de autorităţi în contextul epidemiologic
Date: