de Gilbert Guilleminault, coordonator
Fiind prin educaţie o fire religioasă, Gandhi era în realitate cel mai tolerant dintre oameni. Citise Coranul, Noul Testament, cărţile sfinte ale budismului, toate aceste scrieri fiindu-i la fel de familiare ca şi Bhagavad-Gita. Astfel, el a început tot mai mult să se gândească cum să elimine răul din om, fiind astfel preocupat de acest aspect mai mult decât găsirea unei soluţii care să ducă la modificarea structurii sociale sau politice din India.
Treptat, având astfel de preocupări, viaţa sa personală a devenit un exemplu edificator pentru toţi cei care aspirau la o existenţă curată din punct de vedere spiritual şi religios. Încetul cu încetul, Gandhi elimină din viaţa sa tot ceea ce putea să însemne bogăţie sau confort. Va începe să trăiască ca cel mai sărac dintre ţăranii indieni, va călători cu trenul numai la clasa a patra, îşi va spăla singur rufele, va da o mână de ajutor la efectuarea curăţeniei în propria sa casă, renunţând la servitori, el personal o va ajuta pe soţia sa să nască, se va îngriji de copiii săi dar şi de ai altora, dovedind cu fiecare din faptele sale că era un mare iubitor de copii, va săpa fosele septice ale latrinelor prin satele prin care va trece, mai mult chiar, le va preda lecţii de igienă hinduşilor.
Desigur, Kasturbai, cea care i-a devenit soţie când el împlinise vârsta de treisprezece ani, a avut, la început, ceva dificultăţi până s-a obişnuit cu stilul de viaţă adoptat de Gandhi. Soţia sa a acceptat fără să comenteze, decizia pe care o va lua Gandhi, la patruzeci de ani, de a trăi în deplină castitate. Mai mult chiar, la această vârstă, Gandhi va renunţa la orice formă de proprietate, mergând până acolo încât va renunţa să mai fie posesor de locuinţă. Astfel, Gandhi se va muta cu familia sa într-o căsuţă ce se afla în mijlocul ashram-urilor pe care le-a întemeiat, un fel de falastere de tip indian fondate pentru discipolii săi. În aceste ashramuri fiecare hindus sau european (deoarece, din clipa în care a devenit vestit a existat un număr de europeeni care a aderat la viziunea sa despre noua organizare socială a omenirii), deci fiecare individ, fie el bărbat sau femeie, trebuia să muncească, să ţeasă, să cultive pământul, mi mult chiar, trebuia să facă totul pentru a renunţa la pasiunile sale individuale sau la obiceiurile propri, trebuia să nu mai aibă ambiţii în folosul său, ci în folosul comunităţii, trebuia să-şi ia adio de la poftele trupeşti sau materiale. De asemenea, Gandhi va primi şi găzdui în aceste ashramuri familiile militanţilor care au ajuns în închisoare deoarece au aderat la principiile sale, încercând să le răspândească cât mai mult în rândul maselor. De multe ori, Gandhi va organiza cursuri la care vor participa băieţi şi fete, fără să ţină cont de faptul că hinduşii nu acceptau ca fetele să înveţe carte, nici ca acestea să stea împreună cu băieţii. La astfel de cursuri, Gandhi nu folosea manuale, ci preda lecţiile folosind doar ideile sale despre lume şi viaţă, dându-se pe sine ca exemplu.
Scandalul a izbucnit din clipa în care Gandhi a primit în ashramul din Satya-grapha, din apropiere de Ahmadabad, o familie de paria. În momentul în care această familie a pus piciorul pe teritoriul ashramului, toţi hinduşii ultraconservatori şi-au pus voal pe faţă şi au întors spatele acestor oameni. Parctic, toată lumea din ashram a luat foc. Chiar şi soţia lui Gandhi, de obicei liniştită, care nu ieşea din cuvântul soţului, s-a revoltat. Când au aflat de prezenţa familiei de paria în ashram, familiile bogate de indieni hinduşi au suspendat donaţiile şi nu au mai trimis alimente. Ca răspuns la revolta hin
duşilor, Gandhi a adoptat o fetiţă de paria. Până la urmă, hinduşi au cedat în faţa lui Gandhi, aşa cum au cedat şi englezii, în 1917, când, mişcat de plângerile ţăranilor din Champaran, forţaţi să cultive indigou, s-a dus la faţa locului pentru a afla adevărul. În ciuda arestării, a intimidărilor, Gandhi nu a cedat, iar englezii s-au recunoscut înfrânţi. „Filantropul cu suflet mare, sincer în tot ceea ce face, dar sărit de pe fix” – cum l-a definit unul dintre plantatorii frustraţi -a reuşit până la urmă să obţină abolirea muncii forţate pe plantaţiile de indigo. De asemenea, tot el este cel care a intervenit, reuşind să pună capăt grevei filatorilor din Ahmadabad, după ce a reuşit să determine patronii să le mărească acestora salariile. Gandhi a reuşit să-i ajute şi pe ţăranii din Kehda, ameninţaţi de foamete, obţinând, după lungi negocieri, reducerea impozitelor pe care le aveau de plătit. Odată cu trecerea timpului, s-a observat că Gandhi reuşea prin folosirea metodelor sale nonviolente. „Lăsaţi-i să pătrundă pe pământurile voastre”, le spunea el ţăranilor. Pentru a-i împiedica pe lucrătorii „galbeni” să spargă grevele hindişilor, lui Gandhi îi era de ajuns să-i ameninţe că va intra în greva foamei.
Astfel, pentru întrega Indie – hinduşi, sikhsi, musulmani, indiferent de religie sau castă – Gandhi a devenit Justiciarul, cel ce face dreptate celor oropsiţi. Astfel, ajunge să primească atât de multe scrisori, încât nu mai poate să le facă faţă. Grupuri imense de oameni ajung să-l urmeze peste tot pe unde se deplasa, indiferent că mergea pe drum sau cu trenul.. Cât era noaptea de lungă, indienii se adunau cu miile în faţa casei unde era primit, în cursul deplasărilor sale, scandând „Mahatma Gandhi ki jai” (Trăiască Gandhi). Pentru un om ca el, doritor de pace şi linişte, strigătele acestor oameni erau un adevărat supliciu. Cu toate acestea, a reuşit să-i convingă pe indieni să-i lase şi lui o zi de linişte, o dată pe săptămână: luni. Astfel, în această zi de luni, nimeni nu avea voie să-i vorbească. Chiar şi viceregele în persoană, în caz că se ivea ceva ce trebuia să fie rezolvat urgent, nu i se putea adresa decât prin intermediul unei scrisori. Se ajunsese la această situaţie deoarece chiar şi viceregele se vedea silit să apeleze la Mahatma pentru a rezolva unele situaţii devenite tensionate, chiar dacă acesta din urmă nu era investit cu niciun fel de autoritate oficială. În mod special, Anglia avea nevoie de India, de soldaţii şi de resursele ei financiare în perioada ce se anunţa dificilă în primăvara lui 1918, când se juca la greu soarta războiului, pe câmpurile de luptă din Europa. Fiind contactat, Gandhi a acceptat să-i convingă pe compatrioţii săi reticenţi să sprijine Anglia în efortul său de război. Profitând de situaţia creată, Gandhi va cere să i se garanteze acordarea unei autonomii interne pentru provinciile indiene. De asemenea, a cerut ca Turcia, susţinută foarte mult de indienii musulmani, să nu fie dezmembrată. „După terminarea războiul, vă vom face dovada gratitudinii noastre”, îi dădu asigurări viceregele., iar Gandhi, pentru a nu ştiu a câta oară, avu încredere în spusele sale. Dar, din clipa în care a câştigat războiul, Anglia a uitat de promisiunile făcut şi, spre consternarea inhdienilor musulmani, a permis dezmembrarea Calfatului Turciei.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
