Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick
De ce sunt preferaţi medicii Armatei sau Marinei americane? „Deoarece oamenii din componenţa acestei unităţi sunt şi ofiţeri şi practicieni, a explicat Ross Maclntire, într-o carte publicată după moartea lui Roosevelt. De asemenea, medicii din cadrul Armatei şi Marinei sunt obligaţi să se supună regulilor impuse de disciplina militară, în ceea ce priveşte tot ce văd şi ating. Deci, sunt obligaţi să fie discreţi.” Roosevelt a respectat tradiţia. Datorită faptului că a fost, până în 1920, secretar adjunct de Stat în cadrul Marinei, a preferat să fie examinat periodic de două cadre medicale din cadrul Navy Primul a fost maseorul său, George Fox, o alegere pe care nu a regretat-o niciodată. Al doilea a fost Ross Maclntire, o alegere mai puţin inspirată.
Dacă viceamiralul s-a dovedit a fi discret în ceea ce priveşte secretele de Stat pe care le afla fără să vrea, la Casa Albă, începând cu anul 1933, nu întrebăm totuşi dacă a fost capabil să vadă cum evolua boala care va pune capăt vieţii preşedintelui. în ceea ce-l priveşte pe Maclntire, trebuie precizat că era specializat în oto-rino-laringologie, un domeniu ce nu avea nici în clin, nici în mânecă cu poliomielita. De fapt, un medic generalist, chiar dacă ar fi fost civil, ar fi servit intereselor Statelor Unite, dând dovadă de acelaşi patriotism ca şi un medic militar. în mod sigur, un generalist l-ar fi tratat mai bine pe preşedintele Statelor Unite şi i-ar fi prelungit zilele.
Desigur, Roosevelt nu era un bolnav ce putea fi uşor îngrijit, deoarece nu putea trăi ca un om sănătos. Diferiţi jurnalişti au achiţat un portret al preşedintelui, prezentând imagini publice oficiale ale acestuia diferite din multe puncte de vedere. Totuşi, în ciuda diferenţelor, toţi au căzut de acord asupra unui aspect: Franklin Roosevelt era un mare prădător atât în politică, cât şi viaţa de zi cu zi.
Unii ziarişti l-au prezentat ca un bărbat de acţiune, realist, energic. l-a fost lăudată încăpăţânarea de care a dat dovadă, din perioada anilor 1930, când, în ciuda handicapului fizic a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ajunge în vârful ierarhiei sociale şi politice. A fost prezentat ca fiind bărbatul ce a dominat în totalitate grupul intelectualilor ce au lucrat pentru ca el să ajungă la Casa Albă. Pentru aceşti ziarişti, Roosevelt este singurul care a propus şi impus „New Deal”-ul, vastă mişcare de reforme sociale şi economice, iniţiată în 1933, ce a scos Statele Unite din marea criză financiară ce distrusese multe destine. Totodată, pentru acest grup de ziarişti, Roosevelt a fost unicul, ce a intervenit în politica externă, fără să greşească deloc. în 1937 a scos Statele Unite din starea de neutralitate, în 1941 a reînar-mat Anglia aflată pe marginea prăpastiei impunând apoi Carta Atlanticului, un credo pentru viitor. Roosevelt este cel ce a consacrat ultimele sale două mandate prezidenţiale luptei împotriva Germaniei naziste şi Japoniei imperialiste, pregătind, în paralel, terenul pentru apariţia viitoarei Organizaţii a Naţiunilor Unite. Pe scurt, a fost prezentat ca un gigant al politicii interne şi externe americane. lmpulsionat de un elan şi entuziasm datorat formidabilei puteri tehnologice, devenind simbolul acestoara, Roosevelt era văzut ca omul capabil să treacă cu bine peste afecţiunile de care suferea, preferând să le dea uitării numai pentru a duce la bun sfârşit ceea ce-şi propunea să facă.
Alţii însă, au descris un Roosevelt mai puţin sublim, aproape indolent, ce se baza mai mult pe flerul său, ce avea repulsiei să studieze dosarele ce i se puneau la dispoziţie. Un Roosevelt caruia-i plăcea să improvizeze pentru a nu se obosi prea mult. Printre cei ce nu prea aveau cuvinte de laudă la adresa lui Roosevelt, se află şi un francez, Arthur Conte. A văzut în Roosevelt un om lipsit de geniu, un superficial, cum va scrie în Yalta sau împărţirea lumii, carte apărută în 1968, la editura Robert Laf-font, un elev mediocru, un student fără diplomă, un avocat fără cauză, ce s-a lansat din plin în politică deoarece i s-a părut un domeniu mai uşor de abordat, un fel de joc de noroc. Bogat, atât de bogat încât, găsind totul de-a gata, habar n-avea care era preţul real al banului, Roosevelt a văzut în politică un domeniu unde putea să facă risipă de pofta sa de a se lupta cu alţi adversari, de vitalitatea sa plină de furie. „Plăcându-i la nebunie parada, preciza Arthur Conte, el a căutat să deţină atât substanţa însăşi a puterii, cât şi podoabele sale, avea o formidabilă imaginaţie şi un profund simţ al regiei, era destul de cinic pentru a exploata la limită demagogia şi destul de diletant pentru a se amuza că era în stare să fie cinic, ceea ce a făcut ca, în realitate, să nu devină o mare problemă.” Roosevelt era nemaipomenit de superstiţios, asemenea multor oameni supradotaţi şi strălucitori, îi plăceau filmele western, dar nu vroia să audă de mâncarea rafinată, era capabil să fumeze ţigară de la ţigară. Se ştia, deasemenea, despre Roosevelt că nu prea se dădea în vânt după cultură, dar nici nu-i întorcea definitiv spatele.
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
