Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, invită publicul să viziteze expoziţia „155 de ani de la naşterea gravorului Gabriel Popescu – personalităţi care au marcat destinul artistului”, organizată la Casa Atelier „Gabriel Popescu” Vulcana – Pandele, unde se află unica presă din lemn, cu valţuri, pentru imprimat gravuri în metal.
Istoria artei româneşti -îndeosebi gravura de la începutul secolului al XX-lea – a fost marcată de fineţea, echilibrul, precizia execuţiei, înţelegerea formelor, distribuirea luminilor şi puterea de expresie a operei marelui gravor Gabriel Popescu, în acest an împlinindu-se 155 de ani de la naşterea sa.
Lucrările lui Gabriel Popescu (8 apr. 1866, com. Vulcana Pandelea, jud. Dâmboviţa – 15 apr. 1937, com. Vulcana Pandelea, jud. Dâmboviţa) înfăţişează, în general, în tehnici diferite (aquaforte, dăltiţă, ac sec ori peniţă, cărbune, acuarelă, ulei etc.) scene din Vulcana Pandele (Scenă de la Gura Vulcănii cu copii şi gâşte, în grădină la Vulcana), portrete (soţia Martha Canazin, copiii săi, mama soţiei – Antonine Canazin, autoportrete, Carol I – Rege al României), dar şi lucrări realizate după opere ale altor artişti, precum: G. D. Mirea, J. B. Carpeaux, Fr. Erhmann, P. P. Rubens ş.a.
Ca bursier la Paris, în perioada 1894 – 1899 al Ministerului Lucrărilor Publice şi apoi al Casei Regale, urmează în paralel pictura (la Academia Julian, în atelierul lui Bougereau, H. L. Doucet şi Gabriel Ferrier) şi gravura (la Ecole Nationale et Spéciale des Beaux-Arts la clasa lui Jules Jacquet).
Viaţa i-a fost marcată de întâlnirea cu mari personalităţi ale vremii: Gheorghe Duca, cel care i-a remarcat talentul la desen şi i-a obţinut o bursă de studii la Paris, Regele Carol I, Jules Jacquet, Spiru Haret, Take lonescu, Dimitrie Paciurea, Alexandru Clavel. La Vulcana Pandele, în casa artistului prezentăm într-o expoziţie foto-documen-tară legăturile artistului cu personalităţile enumerate. Alături de documente originale este expus şi „Portretul Regelui Carol I”, o gravură apreciată în mod deosebit însuşi M. S. Regele.
Patrimoniul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, colecţia „Gabriel Popescu” s-a îmbogăţit anul acesta prin donarea corespondenţei de familie din perioada studiilor artistului la Paris, donaţie făcută de nepoata artistului, doamna profesor universitar Ioana Beldiman, corespondenţă pe care vă invităm să o vedeţi la Casa Atelier Gravor Gabriel Popescu.
Expoziţia va rămâne deschisă până la data de 8 aprilie 2022 pentru a oferi timp suficient turiştilor să o poată viziona în condiţii de maximă siguranţă.
„155 de ani de la naşterea gravorului Gabriel Popescu -personalităţi care au marcat destinul artistului”
Date: