Se lucrează de zor la noua grădiniţă din Răzvad, o investiţie pe care administraţia locală doreşte să o dea în folosinţă în luna septembrie a acestui an. Este vorba de o nouă grădiniţă în comuna Răzvad, cu două săli de clasă, cu program prelungit. Grădiniţa va avea şi un loc de joacă, parcare, alei pietonale, alei carosabile, spaţii verzi, împrejmuire. Valoarea acestei investiţii se ridică la suma de 3.479.233,56 lei.
Primarul Emanuel Spătaru şi viceprimarul Ionela Şerban au făcut o vizită de lucru pe şantierul de lucrări ce vizează noua grădiniţă, unde au verificat stadiul lucrărilor.
Reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale Răzvad
Comuna Răzvad pune mare accent pe investiţiile în educaţie, drept urmare sunt în plin proces de desfăşurare toate etapele privind şi demararea proiectului ce vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Şcolii Gimnaziale Răzvad, cu finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional 20142020. Valoarea totală a proiectului este de 8,180,380.60 lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 8,016,772.99 lei.
Vremea bună va permite în perioada următoare, reluarea în forţă şi a altor proiecte ce vizează lucrări de asfaltare şi lucrări la reţeaua de canalizare.