Lumea, condusă de bolnavi (11)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
După câteva momente, Roosevelt chiar n-a mai fost în stare să se concentreze. Din felul cum vorbea se vedea destul de clar că o luase rasna. Nu mai putea să ducă până la capăt o singura idee. începea să spună un lucru şi sfârşea prin a se referi la altceva ce nu avea nici-un pic de legătură cu ceea ce începuse să zică. Văzând ce se întâmplă, Stalin a devenit tot mai atent, nelăsând să-i scape niciun prilej pentru a impune punctul său de vedere. Dezordinea provocată de incoerenţa lui Roosevelt i-a dat ocazia nesperată de a trece cu uşurinţă peste toate piedicile pe care încercau să i le pună în cale participanţii englezi la discuţii. Totul devenise previzibil pentru Stalin, iar negocierile s-au dovedit până la urmă o joacă de copii pentru el. în acea zi, la Yalta a fost pecetluită soarta Germaniei, a fost stabilit definitiv ce parte de teritoriu ocupat va reveni fiecăreia dintre armatele aliaţilor, care va fi datoria de război pe care o vor plăti germanii, ce se va întâmpla cu şefii statului nazist.
Când, a doua zi, Roosevelt a deschis lucrările celei de-a treia şedinţe plenare, Roosevelt părea mai odihnit. Cu spatele încălzit de butucii ce ardeau în şemineu, cu ochii strălucind în spatele lornionului, Roosevelt a început să debiteze cuvinte pline de aluzii. Deoarece dejunase mai întâi cu Churchill, stabilise cu prim-ministrul britanic strategia ce trebuia abordată în ceea ce priveşte frontiera poloneză şi viitorul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Dar, destul de repede s-a ales praful şi pulberea de atmosfera destinsă în care începuse discuţia între cei trei. Stalin nu era dispus să cedeze. în scurt timp, tonurile vocilor au început să urce. Stăpânul Kremlinului, cu o voce rece şi o privire dură, consideră că este o utopie visul lui Roosevelt, referitor la ONU, preferând în schimb un solid pact doar între ei trei cu scopul de a preveni pe viitor izbucnirea unui conflict militar major. în plus, fără să se mai lungească la vorbă, Stalin refuză să cedeze în problema poloneză. Cei trei se despart într-o stare de tensiune ce nu prevesteşte nimic bun, mai ales pentru statele din Estul Europei. Seara, după o masă luată în grabă, în compania fetei sale, preşedintele Roosevelt începe să se simtă rău. Tensiunea arterială ajunge la 300/170 ceea ce impune îngrijiri urgente. Doctorul MacIntire intră în panică. în ciuda masajului intens efectuat, George Fox nu reuşeşte să destindă muşchii crispaţi ai pacien-tului.Noaptea, în palatul Livadia, pare că va fi destul de lungă. Pentru cei ce trebuia să aibă grije de starea de sănătate a lui Roosevelt a fost una albă.
Expert în alternarea stărilor de tensiune nervoasă cu cele de destindere, mai mult bun strateg decât diplomat, servind interlocutorilor, fără ca cel puţin să clipească, când una caldă, când una rece, Stalin îi face o surpriză plăcută lui Roosevelt, chiar în deschiderea lucrărilor celei de-a patra şedinţe. îi va spune că s-a mai gândit înainte de a-l lua somnul. în linii mari acceptă ceea ce i-a propus Roosevelt referitor la viitorul Naţiunilor Unite. Vor urma cinci ore de discuţii. La început destins, preşedintele american face faţă destul de bine confruntării cu partenerii săi de discuţii. Apoi, ca o consecinţă a prea marii sale destinderi nervoase, pe Roosevelt îl năpădeşte apatia şi o indiferenţă inexplicabilă la tot ceea ce se discuta în jurul său. Churchill chiar constată că Roosevelt chiar a moţăit de câteva ori pe parcursul dezbaterilor. Pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ, Churchill îi înmânează documente pe care Roosevelt nici nu se osteneşte să le citească. Prim-ministrul britanic simte cum îl cuprinde furia. Seara, vorbeşte cu medicul său, lordul Moran, care se înşeală în stabilirea diagnosticului doar bazându-se pe ceea ce-i spunea Churchill. Nu realizează că totul indica o prăbuşire patetică a stării fizice a preşedintelui american.
Cea ce-a cincea zi a discuţiilor dintre cei trei a fost cea mai importantă. în acea zi de joi, Uniunea Sovietică a fost de acord să declare război Japoniei ce era deja epuizată de luptele pe care le purta în Pacific şi Extremul Orient. Preocupat să salveze mii de vieţii de soldaţi americani, Roosevelt insistă să fie intensificată bombardarea arhipelagului nipon. Doreşte ca avioanele americane să decoleze de pe bazele din Siberia, de pe Kamciatka. Vrea ca trupele sovietice, când va veni momentul, să cureţe insulele srhipelagului de toţi soldaţii japonezi ce vor refuza să depună armele. Pentru a obţine tot ce-şi doreşte, este de acord să negocieze toate ambiţiile lui Stalin în ceea ce priveşte Extemul Orient unde de multă vreme liderul de la Kremlin visa să pătrundă şi să-şi consolideze poziţiile. Negocierile dintre liderul sovietic şi cel nord-american se desfăşoară în mod discret în biroul lui Roosevelt fără şirea lui Churchill, cu o jumătate de oră înainte de a începe şedinţa plenară. Patru oameni au fost de faţă la discuţia dintre cei doi şefi de Stat: Averell Harriman şi „Chip” Bohlen, pentru susţinerea lui Roosevelt; Viaceslav Mihailovici Molotov şi Pavlov, pentru susţinerea lui Stalin. Treizeci de minute mai târziu încep lucrările şedinţei plenare cu un Churchill posomorât deoarece înţelesese destul de repede că, începând cu acea zi, Marea Bri-tanie va fi o putere mondială de rangul doi, stăpânii lumii devenind acum Statele Unite şi Uniunea Sovietică, puteri mondiale de prim rang ce nu aveau de gând să împartă nimic cu ceilalţi aliaţi din tabăra învingătorilor. Roosevelt nu mai poate de bucurie. înţelegerea cu Stalin îl transfigurează. în acea zi de joi, în ciuda celor patru ore cât au durat discuţiile, în ciuda momentelor când, inevitabil, tensiunea a crescut uneori între cei trei şefi de Stat, pe Roosevelt nu a mai picotit cât a stat la masa tratativelor. Se va definitiva structura Naţiunilor Unite, soarta Poloniei şi a Statelor din Europa de Est, deşi discuţiile despre popoarele din Estul european s-au consumat într-o atmosferă de oarecare superficialitate din parte lui Roosevelt, mai ales că obţinuse ce-şi dorise, în urma convorbirilor între patru ochii cu Stalin.
La o oră după terminarea şedinţei, Stalin deschide vila Koreis pentru cei doi invitaţi de seamă şi oamenii din anturajul lor. Se aud bătăile clopotului: este ora 21. Maestrul bucătar Kriucikov s-a întrecut pe sine A pregătit douăzeci de feluri de mâncare. A fost un adevărat festin imperial. Caviarul era la discreţie. în afară de cele douăzeci de feluri de mâncare, s-au servit diferite feluri de sosuri, de fripturi, de peşte marinat sau afumat. Au fost puse pe masă diferite feluri de desert, fructe. S-a băut în neştire votcă, cognac, şampanie de diferite tipuri. Au fost rostite patruzeci şi cinci de toasturi. La ora unu dimineaţa, livid şi la capătul puterilor, Roosevelt s-a retras, ceea ce a pus capăt petrecerii.
Această petrecere păgână, din noaptea de 8 februarie, este ultima la care a participat din plin Roosevelt. Unii au fost de părere că a fost extrem de periculoasă pentru starea sănătăţii unui om grav bolnav de arterioscleroză. Alţii vor spune că petrecerea din 8 februarie nu este cea care a declanşat inevitabilul, deoarece procesul mortal al prăbuşirii organismului lui Roosevelt se declanşase cu mult timp înainte.
Pe 9 februarie nu s-a mai întâmplat nimic special la Yalta. A fost făcut un film şi s-au efectuat fotografiile oficiale. Pe 10 februarie, extenuat, tras la faţă, cu privirea în gol, Franklin Roosevelt vorbeşte despre întoarcerea în America. „Nu mai e în stare de nimic ! îl lasă pe Stalin să facă ce vrea !”, bombăne Churchill care nu vede slăbiciunea fiziologică în care se află preşedintele american. Duminică, 11 februarie, înainte de ultima şedinţă plenară dedicată punerii finale la punct a textelor, ce urma să aibă loc la prânz, Franklin Roosevelt face o mică plimbare prin parc, prin faţa palatului Livadia, cu un jeep adaptat infirmităţii sale.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.