La 25 mai 1979, un băieţel în vârstă de 6 ani din New York dispărea fără urmă.
A urmat o amplă campanie de căutare. S-au înălţat baloane spre cer, au fost legate panglici roz în copaci, au fost împânzite oraşele cu afişe reprezentând chipul celui dispărut şi au fost anunţate recompense fabuloase, întrucât nimic nu era prea mult pentru familia îndurerată.
În 1983, administraţia de la Washington decreta ziua naţională a copiilor dispăruţi, devenită – în timp – una internaţională.
Numărul european pentru astfel de cazuri este 116.000, disponibil şi în România.
Copiii dispăruţi ajung, în cele mai multe cazuri, victime ale violenţei şi exploatării.
Prevenirea şi soluţionarea cu operativitate a cazurilor privind dispariţiile de copii reprezintă o prioritate pentru Poliţia Română, în ultimii anii fiind lansate în România numărul european pentru semnalarea copiilor dispăruţi – 116.000 şi mecanismul de alertă publică în cazul răpirii unui copil.
În circa 90% dintre sesizările privind dipariţia unui copil este vorba de plecări voluntare ale minorilor de la domiciliu sau din centrele de ocrotire, pe o perioadă nedeterminată, într-unele cazuri fiind vorba despre plecări repetate.
Restul cazurilor vizează dispariţiile nevoluntare, accidentale (rătăcire la joacă sau la plimbare, , accidente auto, înec) şi dispariţiile în circumstanţe alarmante (copiii pot fi victima unei infracţiuni).
Cauzele care favorizează dispariţia copiilor sunt nesupraveg-herea de către părinţi, aparţinătorii legali sau unităţile de ocrotire, lăsarea în grija bunicilor, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate sau lipsa unei comunicări autentice cu părinţii. Alte cauze favorizante sunt abandonul şcolar şi teama faţă de reacţia părinţilor în cazul acumulării de rezultate negative la şcoală, influenţa negativă a anturajului, situaţia economică precară a familiei şi conflictele cu părinţii. În perioada estivală există cazuri în care adolescenţii pleacă de acasă, atraşi fiind de posibilitatea câştigării unor sume de bani din munca pe litoral.
Majoritatea copiilor dispăruţi sunt găsiţi de poliţişti în primele 24-48 de ore de la primirea sesizării. Şansele ca un copil dispărut să fie găsit scad odată cu trecerea timpului, de aceea este important ca sesizarea privind dispariţia unui copil să fie primită cât mai curând de la constatarea dispariţiei.
Orice persoană care poate furniza informaţii despre dispariţia unui copil este rugată să sune la numărul unic de urgenţă 112! Orice informaţie contează! Începând cu anul 2007, în România funcţionează numărul european pentru semnalarea copiilor dispăruţi -116.000. Acest număr poate fi folosit pentru semnalarea dispariţiei unui copil de orice cetăţean care se află pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. Într-o Europă fără frontiere, acest număr devine esenţial în sesizarea dispariţiilor şi căutarea copiilor!
Totodată, din 20 mai 2011
România are funcţional un mecanism de alertă publică în cazul răpirii unui copil, sistem care funcţionează cu succes în multe alte state europene.
Alertă Răpire Copil este un mecanism naţional de alertă publică ce se declanşează în situaţii de răpire a unui copil, ori în situaţii când vorbim de un copil dispărut a cărui viaţă poate fi în pericol. Iniţiatorii proiectului sunt Poliţia Română, Parchetul General şi Centrul FOCUS.
Mecanismul alertă Răpire Copil este un mecanism excepţional pentru situaţii excepţionale, ceea ce înseamnă că declanşarea sa se va face în situaţii când răpirea este certă. Asta şi pentru că în România, conform datelor rezultate dintr-un studiu realizat de către Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, în 90% din cazurile de dispariţii de copii e vorba de plecări voluntare ale acestora de acasă sau din centrele de plasament.
Pentru lansarea alertei publice naţionale este nevoie de îndeplinirea unor condiţii cumulative, care se referă la vârsta copilului, care trebuie să fie de până în 18 ani, copilul să fi fost răpit sau, dacă nu există martori la această faptă, răpirea să rezulte din datele de anchetă şi, foarte important, autorităţile să aibă convingerea că alerta va ajuta la găsirea copilului şi nu va determina un pericol suplimentar pentru acesta. Iniţierea alertei aparţine poliţistului şi procurorului de caz, iar declanşarea se face de la nivelul I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice.
