Jandarmii care se aflau în patrulare în zona instituţiilor de învătământ din municipiul Târgovişte au fost sesizaţi de către agentul de pază al unui liceu despre faptul că în unitatea şcolară s-a produs un incident cu acte de violenţă.
Având în vedere aspectele semnalate, jandarmii s-au deplasat în zona indicată şi au intervenit prompt pentru aplanarea conflictului produs între doi elevi.
Pe timpul verificărilor efectuate a reieşit faptul că în urma unui schimb de replici, unul dintre elevi, în vârstă de 16 ani, l-a agresat fizic pe un altul de 17 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnul la nivelul capului şi cu piciorul în zona membrelor inferioare.
În urma incidentului, după acordarea primului-ajutor la dispensarul medical din incinta liceului, elevul lovit a fost transportat la spital pentru verificări suplimentare.
Jandarmii au întocmit persoanei în cauză actele de sesizare pentru fapta de „loviri sau alte violenţe”, care au fost înaintate Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru continuarea cercetărilor.
Siguranţa elevilor reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria dâmboviţeană, instituţie care are stabilite în responsabilitate 17 unităţi şcolare. La nivel judeţean există o foarte bună colaborare cu directorii instituţiilor de învăţământ şi personalul care asigură paza şi protecţia, aceştia cunoscând faptul că în astfel de situaţii trebuie să apeleze la jandarmi.
Conflict între elevi, aplanat de jandarmii dâmboviţeni
Date: