
Primarul, secretara primăriei, trei angajate din primărie, două dintre acestea de la Registrul Agricol, dar şi două angajate de la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Populaţiei Cojasca, reţinuţi pentru 24 de ore în urma percheziţiilor de la Cojasca, reţinerile au fost făcute în continuarea cercetărilor în dosarul instrumentat de procurori privind suspiciunea săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuă, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuă, fals intelectual în formă continuă, fals informatic în formă continuă şi instigare şi complicitate la infracţiunile de mai sus.
Marţi de dimineaţă şi până în noapte târziu, percheziţii de amploare au avut loc la Primăria Cojasca la casa edilului şi la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Populaţiei Cojasca.
Cercetările au în vedere eliberarea unor vize de reşedinţe fictive, în contextul în care, în localitate au loc alegeri pentru consiliul local. Vizele de reşedinţă ar fi fost eliberate pentru persoane care nu au locuit niciodată în imobilele respective şi nici măcar unii proprietarii nu ar fi ştiut că la adresele lor au fost eliberate astfel de documente.
Pe 27 iunie, în localitate se desfăşoară alegeri pentru consiliul local.