FRF a lansat „Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2021-2026”, „Strategia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal” şi „Strategia pentru Dezvoltarea Fotbalului Feminin Românesc 2021-2026”.
După implementarea Planului Strategic 2015-2020, FRF a elaborat un nou document strategic dedicat parcursului spre dezvoltarea fotbalului românesc. Promovând valorile meritocraţiei, echipei, performanţei, perseverenţei şi integrităţii şi având ca principii de acţiune inovarea, spiritul intraprenorial, agilitatea, cooperarea şi transdepartamentalitatea, noul Plan este structurat în 5 priorităţi strategice şi are 6 direcţii suport. Toate cu obiective şi indicatori de performanţă.
Priorităţile strategice sunt fotbalul de elită, educaţia, participarea-grow, engagement-ul şi transformarea digitală, în vreme ce direcţiile suport acoperă managementul financiar, resursele umane, politicile publice şi de responsabilitate socială, managementul operaţional, buna guvernanţă şi zona comercială.
Viziunea FRF are în spate indicatori strategici identificaţi printr-un proces început în 2019, prin consultări şi evaluări interne cu toţi responsabilii diviziilor FRF şi cu specialişti internaţionali. Practic, prin internal self-analysis, UEFA assesment şi analiză de context, alături de interviuri individuale şi de grup. S-a definit astfel prima metodologie adaptată contextului organizaţional al
FRF.
Până în 2026 ne vom concentra în fotbalul de elită pe sănătatea sistemului, pe formarea şi perfecţionarea antrenorilor şi a personalului suport, păstrând în permanenţă jucătorul în centrul atenţiei şi vizând dezvoltarea acestuia din punct de vedere tehnic, tactic, fizic şi mental.
Academia Naţională de Fotbal va deveni cel mai important creator şi furnizor privat de programe şi servicii educaţionale specifice din sportul românesc.
Fotbalul grassroots este cel mai mare incubator pentru iniţierea şi creşterea viitorilor jucători. Asigură un traseu transparent şi adaptat pentru tinerii practicanţi către fotbalul de elită şi contribuie la retenţia în ecosistemul fotbalistic.
Viziunea în engagement vizează crearea de interacţiuni valoroase, experienţe unice şi relaţii de lungă durată cu fiecare participant care intră în contact cu proiectele FRF.
Promovăm dezvoltarea digitală a fotbalului românesc prin know-how, instrumente digitale şi inovaţie care transformă modul de lucru tradiţional în eficienţă operaţională. Prin agilitate şi hibridizarea proiectelor aducem un management mai eficient al resurselor şi creăm experienţe personalizate pentru fiecare participant.
„E momentul să trecem la o nouă etapă. Fotbalul românesc trebuie să devină competitiv la nivel european, să ajungă cel mai puternic fenomen social din România şi să poată asigura prosperitate prin creşterea valorii pe care o poate produce. Pe scurt: fotbal, comunitate şi business, dintr-o perspectivă de dezvoltare sustenabilă”, spune preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
Strategia Tehnică a Fotbalului Românesc lansată de FRF a fost concepută plecând de la o filosofie de joc şi o filosofie unifcată de formare, ambele bazate pe caracteristicile şi specificul jucătorilor români. Strategia este o busolă pentru direcţiile de acţiune ale anilor următori, factorul cheie pentru construcţia ei fiind jucătorul.
Eforturile se vor cocentrat în 5 zone cheie, conform strategiei, acoperind educaţia, grassroots, talent id, dezvoltarea durabilă şi loturile naţionale. Acestea impactează decisiv traiectoria unui tânăr jucător şi se îmbină într-un circuit al performanţei.
În concret, pregătirea formatorilor din fotbal, din teren şi din afara acestuia, trebuie să stea la baza oricărui proces de dezvoltare a fotbalului românesc. Calitatea procesului educaţional va aduce mai mulţi specialişti în fenomen şi va produce efecte în lanţ. Apoi, în zona grassroots, stabilizarea bazei pentru performanţă trebuie făcută printr-o metodologie adaptată şi prin competiţii de fotbal de bază, în care fotbalul să se joace de plăcere, pentru a aduce cât mai mulţi practicanţi şi a creşte aria de selecţie.
Plecând de la baza de selecţie, sistemul de identificare şi descoperire a talentelor, talent id, având în centru scout-ing-ul şi definirea unei traiectorii pentru tinerii talentaţi, reprezintă pasul necesar în pregătirea performanţei. Cu specialiştii formaţi şi jucătorii valoroşi identificaţi corect, apare nevoia unor competiţii adaptate, în care cei mai buni să joace cu cei mai buni de cât mai multe ori, dar şi a unor reglementări şi programe care să încurajeze cluburile şi academiile să se dezvolte sănătos şi sustenabil, într-o piaţă europeană concurenţială.
Când se produce impact în toate zonele de mai sus, valoarea se vede direct în performanţele loturilor naţionale, de juniori şi seniori, loturi care vor contribui la formarea jucătorilor români prin acumularea unei experienţe internaţionale.
„Elementul cheie în jurul căruia a fost construită această strategie este jucătorul, pe care ne dorim să îl punem în centrul atenţiei. Credem că un jucător format corect de la vârste cât mai mici, cu un parcurs adaptat fazelor sale de dezvoltare, sprijinit din punct de vedere social, tehnic, tactic, fizic şi mental şi jucând în cele mai bune competiţii adaptate fiecărei categorii de vârstă poate reprezenta baza performanţei pentru fotbalul românesc.
Misiunea noastră este ca împreună să producem jucători mai valoroşi şi adaptaţi fotbalului european de elită, producând de fapt valoare pentru întregul fenomen fotbalistic, atât naţional cât şi internaţional”, a punctat Răzvan Burleanu.
Vizând orizontul de timp 2021-2026, acest document reper pentru fotbalul feminin românesc setează 5 obiective fundamentale: creşterea participării, îmbunătăţirea competiţiilor, formare şi reformare continuă, creşterea vizibilităţii şi valorii comerciale, fixarea şi consolidarea reputaţiei.
Propunând indicatori de performanţă precişi şi planuri de acţiuni pentru fiecare dintre direcţii, Strategia are în centrul său viziunea potrivit căreia fotbalul feminin românesc va deveni sportul de echipă numărul 1 practicat de fete şi femei în România, acceptat şi promovat ca o sărbătoare fotbalistică în care fiecare suporter, jucătoare, antrenoare şi arbitru sunt integraţi şi se bucură împreună.
„Viziunea noastră este ca fotbalul să devină sportul de echipă numărul 1 practicat de fete şi femei în România, acceptat şi promovat ca o sărbătoare fotbalistică în care fiecare suporter, jucătoare, antrenoare şi arbitru sunt integraţi şi se bucură împreună. Cu obiective clare şi indicatori de performanţă, viziunea noastră este transpusă de azi într-un parcurs strategic pentru fotbalul feminin”, a spus Răzvan Burleanu.
STRATEGIE PENTRU DEZVOLTAREA FOTBALULUI ROMÂNESC
Date: