Valul IV al pandemiei accelerează introducerea administrării celei de a treia doze de vaccin

Date:

România se îndreaptă spre introducerea administrării unei a treia doze de vaccin împotriva COVID-19, motivele principale derivând din răspândirea noilor tulpini de coronavirus.
În mod inexplicabil, imediat ce premierul Cîțu a făcut aceste declarații, a anunțat noi măsuri de relaxare după 1 august, în principal în ce privește evenimentele culturale, dar și pe cele private, care au loc în spații închise. În fapt și stocurile mari de vaccin anti-COVID se justifică și prin necesitatea celei de a treia doze.
Compania Pfizer caută să obțină în următoarea lună aprobarea organismului american de reglementare a medicamentelor, FDA, pentru a treia doză a vacinului său anti-Covid.

România a folosit, până acum, puțin peste jumătate din cele peste 17,5 milioane de doze de vaccin anti-COVID primite de la Uniunea Europeană și a donat peste 550.000 de doze, mare parte către Republica Moldova, în timp ce alte 1,17 milioane de doze au fost vândute către Danemarca. Aproape 2 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au termen de expirare până la finalul lui septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!