În comuna Corbii Mari, în afara localității, un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un tractor, pe un drum agricol, s-a răsturnat într-un canal. Nefericitul eveniment a fost observat, prea târziu, de către o persoană care tranzita zona și imediat a alertat echipele de intervenție pe 112.
Au ajuns la fața locului pompierii, SMURD și Ambulanța.
S-a solicitat și interventia elicopterului SMURD. Cu toate eforturile depuse, conducătorul tractorului a decedat.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal.
S-a răsturnat cu tractorul într-un canal
Date: