Ni se întind capcane

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Oare cum se explică starea generală de nepăsare, punctată de episoade de mişcări agitate, incoerente, în care ne-am cufundat aproape toţi? Să fie vorba oare, de o împătimire a minţii şi a inimii de un idol al inimii care ne absoarbe şi ne depărtează de Dumnezeu? Ori este o pâclă groasă a grijilor şi păcatelor lumii care ni se aşază pe gene? Sau să fie vreun venin subţire care ne-a anesteziat? Să fie vorba de o pierdere a busolei, a viziunii duhovniceşti, de o „scăpare” din vederile noastre a lui Hristos şi a împărăţiei Sale? Oricum şi orice ar fi, este foarte puternic acest anestezic care lucrează asupra noastră, a celor care ne agăţăm de catargul unei corăbii care ia apă şi se scufundă pe zi ce trece! Oare ne-am tocit înainte de vreme? Ori nu mai alergăm după regulile noastre, ci după regulile altora?
Ceva se întâmplă, ceva tragic, neliniştitor, de ne comportăm ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, care nu mai mişcă, nu mai au simţire duhovnicească a loviturilor care ne sunt date în serie, nu îi mai doare de ce se întâmplă cu lumea întreagă şi, în cele din urmă, nici cu ei înşişi. Nu ştim nimic! Şi parcă nici nu vrem să ştim!
„Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, zicând: „V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit” (Matei 11, 17).
Multe glasuri ne-au vestit cele ce vor veni peste noi, dar nu am luat aminte, şi când am luat, nu am înţeles ce trebuie să facem. Aşadar, iată ce se întâmplă: criza economică îşi face treaba mai departe, ducând milioane de oameni în disperare şi dând treptat statului puteri depline asupra societăţii; epidemiile declarate de OMS este pretextul pentru declanşarea procedurilor de control „sanitar” de urgenţă şi implementat, de ce nu? Chiar cu ajutorul unui card electronic. Şi ca să fie tabloul complet, un război bate la uşă pentru că, după cum se ştie ,războiul este cel mai potrivit mijloc de instaurare a unui control totalitar asupra lumii.
în faţa acestor evenimente ne găsim într-o tran-chilizare, sau într-o frică ce ne împinge către negarea realităţii şi către înfigerea capului, vârtos, în nisip, ca struţul.
De fapt, încercăm să evadăm. Vedem cum laţul se strânge, vedem cum cercul se închide, şi căutăm, inconştient, strategii de supravieţuire psihologică.
Iată câteva:
a) – Aşteptarea chinuitoare şi neroditoare. Este procesul de fierbere lentă, de pus nervii la încercare. Aştepţi să se termine odată bâlciul. Este, dacă vreţi, ca într-o luptă între samurai, unde cei doi stau unul în faţa celuilalt şi pierde cel care îşi iese din fire primul.
b) – Nebunia scoaterii sabiei. Vedem cum, în duelul samuraiului, cel care urlă, care face gesturi repezite şi se dă mare viteaz va cădea în propria sa capcană: cea a scoaterii sabiei. Este gestul Sf. Ap. Petru, care uitase de armatele de îngeri ale Fiului lui Dumnezeu şi voia să îi zdrobească, el singur, pe cei pe care însuşi Mântuitorul îi lăsase să-L prindă. Este o postură ispititoare, al luptătorului care îşi umflă pieptul pentru cauze generoase şi drepte, uitând, de fapt, de sine.
3) – Dezumflarea şi frica paralizantă. După ce trece avântul eroic, ne confruntăm cu realitatea crudă a mimicii şi slăbiciunii noastre. Ajungem să ne speriem până şi de umbra noastră.
Toate acestea sunt fenomene care se desfăşoară în faţa ochilor noştri. Văzându-le, ar fi bine să facem tot ce putem omeneşte, şi să ne întoarcem serios şi real la Cel care ne poate ajuta să nu cădem în ispită. Există grupuri care caută să distrugă o mare parte din omenire şi să stăpânească total cealaltă parte. Este ceva bolnav în acest scop demonic. O răutate profund iraţională, cum este cazul în tipurile de regim totalitar unde teroarea, frica şi zdrobirea celuilat devin chintesenţa puterii politice.
Neputinţa de a înţelege sensul transformărilor prin care trece lumea, tendinţele care o macină şi care o duc către catastrofa finală, sunt legate, de fapt, de o slăbire a credinţei, nu a cunoaşterii. Prin credinţă vedem lumea şi înţelegem sensul vieţii. Prin credinţă deosebim duhurile care acţionează în lume. De aceea, dacă avem anumite goluri în credinţă, se întâmplă să nu putem înţelege cu mintea omenească amploarea răului. Nu vedem cine se află în spatele evenimentelor istoriei, nu deosebim duhurile, şi din acest motiv nu putem pricepe capcanele care ni se întind. Suntem prea puţin conştienţi de cursul pe care a luat-o istoria. Suntem prea mulţi reticenţi faţă de sensul apocaliptic – adică, descoperit, dezgolit de amărăciune, vădit, adus în lumina Celui care ne-a arătat nouă lumina! – al istoriei.