„Educație montană pentru tineret” este în plină desfășurare, proiect implementat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița

Date:

În perioada 1 – 31 august 2021, în incinta Complexului Cerbul din munții Bucegi, Asociația Ecologică Floare-de-Colț, membră a Fundației pentru Tineret Dâmbovița și a Grupului de Acțiune Locală „Bucegi – Leaota”, implementează, în parteneriat cu Asociația Chindia Jurasic Park, proiectul „Educație montană pentru tineret”.
Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița (CJD), iar scopul acestuia este stimularea participării tinerilor din județul Dâmbovița la activități recreative și de timp liber, în domeniul turismului montan specializat -ca formă de promovare a unui stil de viață sănătos și de reducere a riscului de apariție a obezității în rândul acestora. Șeful Serviciului Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale din cadrul CJD, Claudiu Mănescu, a participat alături de organizatori la o parte dintre activitățile promovate în cadrul acestui proiect.
Proiectul include activități teoretice și practice, reunite în cadrul unei tabere tematice în mijlocul naturii. Un număr de 32 de tineri din județ, coordonați de monitori ai asociației, vor deprinde tainele muntelui atât prin parcurgerea unor trasee de drumeție, cât și prin participarea la activități de alpinism, speologie, orientare cu busolă, ecolo-gizare și refacere a marcajelor turistice din zonă.

Pe lângă acțiunile de promovare și protejare a rezervațiilor și monumentelor din Parcul Natural Bucegi, proiectul va stimula participarea tinerilor la activități de educație ecologică montană.
Reamintim faptul că, în data de 16 iulie a.c., președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat 12 contracte pentru proiectele declarate admise la finanțare nerambursabilă din bugetul județului Dâmbovița.
Cele 12 proiecte admise pentru finanțare au valoarea totală de 230.148 lei. La categoria sport, au fost aprobate 5 proiecte, cu o valoare totală atribuită de 110.928 lei, la categoria educație civică, domeniul social – 5 proiecte, cu o valoare totală de 82.280 lei, iar la categoria tineret – 2 proiecte, cu o valoare totală de 36.940 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!