Polițiștii au reținut 34 de permise de conducere, au retras 13 certificate de înmatriculare, un set de plăcuțe cu număr de înmatriculare

Date:

Poliția Română, prin structurile de poliție rutieră și de ordine publică au continuat, intensiv, în toată țara, acțiunile pentru creșterea gradului de disciplină în trafic și pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave.
Acțiunile au vizat reducerea riscului rutier și impunerea unui climat de siguranță și disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, prin identificarea conducătorilor auto, a bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care nu respectă normele rutiere, dar și depistarea conducătorilor de autovehicule, aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Polițiștii de la rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea Direcției Rutiere și în colaborare cu efective de la Inspectoratele Județene de Poliție Prahova și Argeș, au acționat în județ. ĩn cadrul activității, polițiștii au aplicat 384 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 168.640 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 378 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 197 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 94 pentru neportul centurii de siguranță. Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 34 de permise de conducere, au retras 13 certificate de înmatriculare, un set de plăcuțe cu număr de înmatriculare și au dispus suspendarea dreptului de utilizarea în cazul unui vehicul.
Permisele de conducere au fost reținute pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 km/h (26), depășirea neregulamentară (6) și nere-spectarea dispozițiilor polițistului rutier (1).
ln jurul orei 23.51, polițiștii de la rutieră au oprit, pe DN 72, în localitatea Viișoara, un bărbat de 35 de ani, din localitatea Ungureni, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 107 km/h. ĩntrucât exista suspiciunea că bărbatul s-ar afla sub influența unor substanțe psihoactive, acesta a fost condus la spital pentru prelevarea unor mostre biologice, rezultatul preliminar fiind pozitiv. ĩn cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.
Acțiunile pe linie rutieră continuă și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți în trafic pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!