Pompieri de la detașamentele din Târgoviște, Titu, Găești, Moreni și Pucioasa au plecat în Grecia, țară puternic afectată de incendiile de pădure.
De la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița au fost mobilizați 12 pompieri care acționează cu o autospecială de stins incendii de pădure și un autoturism pentru primă intervenție și comandă și vor avea asupra lor echipa ment specific de protecție și intervenție.
În data de 5 august 2021, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul elen.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență pentru autoritățile elene.
Modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure este format din 112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale (6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă).
Prima misiune a pompierilor salvatori în Grecia a început duminică dimineață, în zona Spathari.
La această misiune au participat, în primă fază, 35 de subofițeri care încadrează 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 cisterne. Trei dintre pompieri sunt ai ISU Dâmbovița.
Alături de ei au fost 4 ofițeri români, însărcinați cu dublă responsabilitate, coordonarea primului modul de intervenție, respectiv menținerea unei legături permanente cu ofițerul elen dela-gat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.
În urma primelor discuții avute cu ofițerul elen, schimbarea personalului operativ este planificată a fi efectuată la 6 ore.
Totodată, reamintim faptul că autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceștia fiind responsabili de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetație.