Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va acorda și în acest an sprijinul public pentru fermele mici. Este vorba despre Submăsura 6.3 a Programului Național de Dezvoltare Rurală iar cuantumul sprijinului va fi tot de 15.000 de euro pe proiect.
Sprijinul nerambursabil se acordă pentru o perioadă de maximum 3 ani în două tranșe. Anume 75% din sumă la semnarea Deciziei de finanțare și restul de 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, până la 31 decembrie 2025, fără a depăși trei ani de la semnarea Deciziei de finanțare.
Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de afaceri iar solicitanții (reprezentanții legali) eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură trebuie să se încadreze într-una din formele de organizare de mai jos la data depunerii Cererii de finanțare, indiferent de data înființării formei respective de organizare:
- persoană fizică înregistrată și autorizată în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/ 2008, cu modificările și completările ulterioare:
- ca persoană fizică autorizată;
- ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale;
- ca întreprindere familială;
- societate cu răspundere limitată cu asociat unic/ majoritar înființată în baza Legii nr. 31/ 1990, reprezentată prin asociat unic care are și calitatea de administrator al societății ;asociat majoritar care are și calitatea de administrator al societății. În cazul persoanei juridice cu acționariat multiplu, asociatul majoritar trebuie să exercite controlul efectiv pe întreaga durată de valabilitate a Deciziei de finanțare.
- În categoria SRL-uri este inclusă și microîntreprinderea înființată de întreprinzătorul debutant („societate cu răspundere limitată -debutant” sau „S.R.L. – D.”) în baza prevederilor OUG nr. 6/ 2011 cu condiția respectării criteriilor prevăzute de legislația europeană și națională în vigoare pentru schema de minimis, pe durata de valabilitate a Deciziei de finanțare.
- Exploatația agricolă trebuie să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 4.000 – 11.999 € S.O. (valoare producție standard) și să fie înregistrată cu cel puțin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului, în Registrul Unic de Identificare – APIA și/ sau în Registrul Național al Exploatațiilor – ANSVSA, ANZ, sau la Primărie în Registrul agricol 2, de către solicitant.
- Sprijinul va fi utilizat pentru realizarea Planului de afaceri și activitatea economică desfășurată de beneficiar.
- Cheltuielile propuse în Planul de afaceri, inclusiv capitalul de lucru, achiziția de teren sau material biologic, efectuare de studii precum cel pentru sectorul pomicol, sau privind potențialul agricol precum și activitățile relevante pentru implementarea corectă a Planului de afaceri aprobat pot fi eligibile, indiferent de natura acestora.