Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Demersul legislativ a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011 și de Camera Deputaților la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.
Mihai Eminescu spunea că: Limba română la sine acasă e o împărăție bogată, căreia multe popoare iau plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerșetoare…
Limba română este una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, care a reușit să se impună în spațiul lingvistic european prin mesajele sale care au promovat arta, cultura, tradițiile și istoria României. Limba pe care ne-au transmis-o părinții și strămoșii devine astfel mijloc de comunicare într-o lume a multiculturalității și a plurilingvismului.
Sărbătoarea limbii române este o recunoaștere a identității acestei limbi. Nu există popor și mari poeți ai lumii care să nu fi lăudat
limba maternă, limba prin care te simți puternic și expresiv, prin care comunici sentimente și gânduri în cel mai profund mod.
Tot cu prilejul Zilei Limbii Române, în perioada 31 august – 3 octombrie 2021, la sala „Gheorghe Focșa” a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București va fi deschisă expoziția de fotografie „Istroromânii”, dedicată românilor ce trăiesc în Peninsula Istria din Croația, evenimentul fiind organizat de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Ziua Limbii Române, sărbătorită la 31 august
Date: