Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

Date:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit pentru control, pe drumul comunal 43A, în localitatea lazu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitate. ĩn urma testării cu aparatul etilotest, cel în cauză a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au depistat în localitatea Tețcoiu, pe drumul comunal 72, un bărbat de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Cel în cauză ar fi prezentat polițiștilor un permis de conducere fals în momentul controlului.
Un alt bărbat din localitatea Fierbinți, a fost surprins de polițiști în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
ĩn cauză, în toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și pentru uz de fals, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!