Pe parcursul a două zile, polițiștii de la transporturi au acționat pentru eliminarea riscurilor privind sustragerile din vagoanele de mărfuri, precum și de componente de la mijloacele de material rulant.
Au fost verificate 605 mijloace de material rulant în depouri, revizii, parcuri reci, precum și în linie curentă și au fost efectuate controale la 12 magazii de piese de schimb. Totodată, polițiștii au efectuat verificări și la 106 unități care au ca obiect de activitate colectarea de deșeuri de metale feroase și neferoase, fiind întocmit un dosar penal.
În cadrul aceleiași acțiuni, au fost efectuate 75 de controale la firme de pază, care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare.
Polițiștii au aplicat 403 sancțiuni contravenționale la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, H.G. nr. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și alte acte normative, cu o valoare totală de 103.640 de lei.
Polițiștii de la transporturi, sprijiniți de 35 de angajați feroviari, au efectuat verificări în 83 de trenuri de marfă, în stațiile de cale ferată și în alte 73 în triaje. 12 trenuri de marfă au fost verificate în parcurs (în linie curentă).
Polițiștii au verificat 106 unități care au ca obiect de activitate colectarea de deșeuri de metale feroase și neferoase
Date: