TURISMUL, ÎN CREŞTERE PE FINAL DE AN

Date:

turismPe finalul anului trecut, în lunile noiembrie şi decembrie, principalii indicatori ai activităţilor legate de turism au avut o evoluţie pozitivă. Raportat la perioada similară din 2011, numărul sosirilor în structurile de primire cu funcţiuni de cazare turistică a crescut cu 10%. în acelaşi timp, a crescut, cu 4,6%, numărul înnoptărilor.
Pe parcursul anului trecut, numărul sosirilor înregistrate a depăşit 68.000, ceea ce înseamnă o uşoară creştere comparativ cu 2011.
Dintre turiştii care au vizitat Dâmboviţa, 94,5% au fost români, restul fiind cetăţeni străini, în majoritate cetăţeni ai unor state membre ale Uniunii Europene.
în ceea ce priveşte gradul de ocupare şi indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, a fost atinsă o cotă medie de 29,6%. Cei mai ridicaţi indici de ocupare au fost înregistraţi la hoteluri, anume 45,4%, rezultate mai slabe fiind obţinute la pensiuni turistice (20%), pensiuni agroturistice (17,8%) şi moteluri (16,7%).
Tot hotelierii şi-au tras partea leului şi în ceea ce priveşte numărul sosirilor, cu un procent de 63,1% din total, în timp ce mai puţin de zece turişti dintr-o sută au preferat să se cazeze în pensiuni turistice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Modificarea sistemelor de iluminat la autovehicule a fost strict reglementată!  RAR a venit cu mai multe precizări!

Potrivit unui comunicat al  Registrului Auto Român (RAR),  proprietarii...

Campanie  de promovare a ofertei educaționale și a condițiilor oferite de Universitatea Valahia  Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște continuă trendul ascendent, cu o...

De Ziua Bibliotecarului, copiii devin  bibliotecari, o provocare inedită la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Cu ocazia Zilei Naționale a Bibliotecarului Român, sărbătorită anual pe 23...