Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că în comuna Râul Alb, pe malul unui râu, sunt desfășurate activități de excavare fără autorizație.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un bărbat de 52 de ani. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că bărbatul, cu ajutorul unui excavator, ar fi desfășurat activități de extragere a agregatelor minerale din albia pârâului Râul Alb. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „extragere a agregatelor minerale fără autorizație de gospodărire a apelor” și „executarea de activități miniere fără permis sau licență”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.
Activități de excavare fără autorizație
Date: