Povestea sângeroasă a „Fraţilor musulmani”

De-a lungul timpului, „Fraţii musulmani” care au transformat Egiptul într-o baie de sânge, au devenit un fel de organizaţie internaţională, o confrerie. Locul de naştere al „Fraţilor musulmani” este Egiptul. Treptat, s-au răsţândit în mai multe ţări din lumea arabă unde au găsit susţinători fanatici ce au devenit periculoşi pentru guvernele aflate la putere. Ceea ce caracterizează „Fraţii musulmani” este intoleranţă religioasă, fanatismul, negarea dreptului femeilor de-a avea drepturi egale cu bărbaţii, fiind reduse la statutul de sclave ale acestora, dorinţa necontrolată de-a stăpânii lumea, aviditatea nemăsurată de putere şi de bani.. De exemplu, în Siria, „Fraţii musulmani”, după al Doilea Război Mondial, au devenit principala forţă de opoziţie, făcând zile fripte lui Hafez Al-Assad, tatăl actualului preşedinte al statului. Deşi, pentru a-i potoli, s-a decis că pentru „Fraţii musulmani” sirieni trebuie aplicată o singură pedeapsă, condamnarea la moarte, când sunt arestaţi, aceştia au continuat să se opună guvernului sirian. Până la urmă, în 1982, conflictul nu a mai putut fi rezolvat cecât prin reprimarea revoltei populare pusă la cale de către „Fraţi” ce a izbucnit în Hama, fieful acestei confreri. In acel an, armata, din ordinul lui Hafez Al-Assad, a atacat oraşul, dis-trugându-l complet. In urma conflictului au murit, conform datelor furnizate de Amnesty International, 25.000 de oameni, proctic aproape toată populaţia oraşului Hama. După cum vedeţi, când este vorba de ucidere în masă, arabii concurează cu naziştii. In Palestina, considerată de către „Fraţi” ca pământ musulman inalienabil, confreria a reuşit să le facă evreilor viaţa cât mai insuportabilă. „Faţii” au dorit şi doresc în continuare să transforme Palestina într-un stat arab care să funcţioneze doar după valorile etice ale islamului. Pe teritoriul palestinian, din doctrina „Fraţilor” s-a născut Hamas-ul.
„Fraţii” au reuşit să pună mâna pe putere în Turcia, Tunisia şi Egipt. Ennhada, partidul aflat la putere în Tunisia, a apărut în 1970, fiind în realitate „Fraţii musulmani” cu altă denumire. Actualmente, „Fraţii” se străduiesc să pună mâna pe putere în Iordania, unde sunt din ce în ce mai populari în rândul maselor, în Maroc şi în Algeria. Tot din doctrina „Fraţilor musulmani” a apărut organizaţia teroristă Al-Qaida, înfiinţată de Bin Laden, părintele spiritual al acestuia fiind poetul, eseistul şi criticul literar egiptean Sayyid Qutb. Bin Laden nu l-a cunoscut personal niciodată pe Sayyid Qutb, care a fost executat prin spânzurare în 1966, din ordinul lui Gamal Abdel Nasser Hussein, cunoscut pe plan internaţional sub numele de Nasser, primul preşedinte al Egiptului între 1956 – 1970. De menţionat că Nasser a ajuns la putere cu ajutorul „Fraţilor musulmani”, iar după ce s-a văzut cu sacii în căruţă, cu ajutorul armatei care i-a rămas fidelă, s-a întors împotriva acestora. Pe scurt, se pare că Bin Laden a citit cele două lucrări fundamentale ale lui Sayyid Qutb, „Scene din ziua reînvierii” şi „Dreptatea socială în lumea islamului”, ceea ce i-au dat idei ce-au culminat cu atentatul din 11 septembrie
2000.
Idealul de libertate musulmană
Revenind la Egipt, în această săptămână se vorbeşte despre dizolvarea „Fraţilor musulmani”, respectiv scoaterea lor în afara legii. Ideea propusă de către prim ministrul guvernului interimar, Hazem El-Beblaoui, nu este nouă. In a doua jumătate a secolului al XX-lea confreria a mai fost interzisă, dar după câteva decenii şi-a recâştigat dreptul de-a participa activ la viaţa politică a Egiptului. „Fraţii musulmani” au fost înfiinţaţi în 1928, în localitatea Ismailla, la nord-est de Cairo, pe malul canalului Suez. Confreria a fost fondată de către şeicul Hassan Al-Banna, fiind de orientare religioasă sunnită şi reformistă, având ca obiectiv eliberarea Egiptului de sub stăpânirea engleză şi impunerea valorilor spirituale islamice pe întreg teritoriul ţării, eliminarea celorlalte culte religioase. Pentru a trage masele de partea sa, „Fraţii musulmani” au început să organizeze masive acţiuni caritate şi de educare a populaţiei în valorile rigide, intolerabile ale islamului fundamentalist. In prima fază, „Fraţii musulmani” au considerat că Egiptul poate scăpa de colonialismul occidental, nu prin lupta armată insurecţională, ci prin puterea cuvântului şi a islamizării tuturor egiptenilor. Până la urmă, acţiunile paşnice ale „Fraţilor musulmani” au avut succes, ceea ce nu le-a mai plăcut englezilor. Drept urmare, în 1949, Hassan Al-Banna, bunicul teologului şi filozofului islamist Tariq Ramadan, actualul îndrumător spiritual al „Fraţilor”. Intresant este faptul că doctrina spirituală a lui Tariq Ramadan are la bază Coranul şi… „Aşa grăita Zarathustra”. Iteresantă combinaţie spirituală. Să nu uităm că Nietzsche, prin scrierile sale a mai influenţat un alt apostol al morţii: Adolf Hitler. Oricum, Infernul are destul spaţiu locativ pentru toţi.
In fine, puterea colonială britanică în colaborare cu armata declanşează represiunea când constată că „Fraţii” nu sunt o joacă. In 1948 sunt interzişi, iar în 1954, dizolvaţi. Din acel moment, „Fraţii” încep să activeze în clandestinitate. Tot din acel an, Nasser devine un intim al „Fraţilor”. Desigur, până pune mâna pe putere. În anii ’60, Nasser declanşează vânătoarea „Fraţilor”. Deoarece ştia foarte bine ce le poate pielea, ordinul era clar: fără arestări, acolo unde sunt descoperiţi, executarea pe loc. De altfel, de la Nasser armata a moştenit starea conflictuală permanentă cu „Fraţii” care, în prezent, o acuză că face jocul americanilor şi evreilor, în lumea arabă.
În ciuda persecuţiei sângeroase, „Fraţii” ies în câştig, căpătând în ochii majorităţii egiptenilor o identitate dublă de martiri şi de salvatori ai naţiunii. Dar marea gafă politică o face Hosni Mubarak, urmaşul spiritual al lui Nasser. Mubarak, pentru a pune capăt luptei sângeroase dintre armată şi „Fraţi”, în 1984, îi recunoaşte pe aceştia, oficial, ca organizaţie religioasă. A fost primul pas fatal pentru el. Din acel an, „Fraţii” vor participa sistematic la alegeri legislative, ca independenţi, ceea ce a făcut să crească gradul lor de simpatie în rândul populaţiei. Astfel, din 2005, „Fraţii” devin a doua mare forţă politică, după partidul lui Mubarak, Partidul naţional democrat (PND). Se pare că, prin fraudarea alegerilor din 2010, Mubarak câştigă din nou puterea cu un procent de 95% din voturi. Cu toate acestea, „Fraţii” încep să lucreze intens. „Fraţii” înfiinţează un partid numit „Partidul dreptăţii şi libertăţii”, denumire ce va avea o mare priză la popor, punându-l ca preşedinte al noii formaţiuni pe Mohamed Morsi care, în felul acesta le va rămâne dator pe viaţă „Fraţilor”. Urmarea se cunoaşte: în iunie 2012, Mohamed Morsi, cu ajutorul prostimii disperată de sărăcie, câştigă alegerile, devenind preşedinte al Egiptului, după ce, mai înainte, „Fraţii” au tras sforile pentru a-l da jos de la putere pe Mubarak, prin organizarea unei revolte populare, devenită ulterior, oficial, revoluţie. Mohamed Morsi, spre deosebire de Mubarak, a câştigat alegerile din 24 iunie 2012, doar cu 51,8% voturi, ceea ce de pe atunci ar fi trebuit să-i dea de gândit, dar omul, de cum s-a văzut la putere, a început să facă jocurile economice doar ale „Fraţilor”. Datoria trebuia achitată, ceea ce l-a costat scump, transformând Egiptul în ceea ce este şi acum: o baie de sânge. Desigur, prostimea, pro sau contra Morsi, continuă să crape de foame.
Partea proastă este că Morsi a-ncercat să pună armata cu botul pe labe, iar aceasta l-a pocnit peste gură d-a văzut stele verzi, ceea ce l-a costat funcţia de preşedinte. Din păcate, Morsi este totuşi vinovat de-a fi divizat Egiptul, de-a fi provocat, indirect, moartea a câtorva sute de egipteni.