ILIE POENARU PUNE VICTORIA PE SEAMA DIVINITĂȚII

Date:

Ilie Poenaru (43 de ani), anternorul lui Gaz Metan Mediaș, a reacționat la finalul meciului câștigat cu 1-0 în fața Chindiei, în deplasare.
Poenaru a spus, după victoria cu Chindia, că e un cadou pentru ziua sa de naștere și că Dumnezeu și-a întors fața către echipa sa după ce în meciul contra Clinceniului au fost egalați în minutul 92. Antrenorul din Ardeal a vorbit și despre problemele cu banii de la formația pe care a preluat-o acum o lună.
„Eu i-am rugat să mi-l facă (n.r. – cadoul de ziua lui) la etapa viitoare, ar fi minunat, dar îl primesc și acum, e binevenit. Dumnezeu se pare că și-a întors fața către noi pentru că, cu Clinceni primim gol în minutul 92, acum reușim să marcăm. Dar cred că e meritat pentru că am muncit, am fost foarte bine organizați, am dat dovadă de foarte multă concentrare, de caracter.
În 10 oameni am reușit să marcăm dintr-o fază fixă pentru că am lucrat și știam că putem să-i surprindem la fazele fixe. E important în economia clasamentului și a tot ceea ce vrem să facem, sunt importante cele 3 puncte. Și ei merită felicitări pentru cum s-au prezentat la acest meci. (n.r. – despre problemele cu banii) Sunt probleme cu banii peste tot, ei joacă pe prima, e o primă pe care și-o iau în următoarele zile, primele și le iau după meci. Și e o primă bună, la ce se întâmplă își primesc primele, sunt niște probleme care se vor rezolva în 7-10 zile”, a spus Ilie Poenaru, după meci, la flash-interviu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier în zona  Moara Nouă, o victimă transportată la spital

Echipajele de urgență din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu...

Mai mulți șoferi surprinși la volan fără permis sau cu permisul suspendat în Dâmbovița

Polițiștii din Dâmbovița au depistat trei persoane care conduceau...