Preot loan ŞTEFĂNESCU
Forţa omului a fost şi este rugăciunea. Rugăciunea este atât de importantă pentru om, încât să te rogi în fiecare zi este o necesitate.
Cred că datorez multă ocrotire în viaţa mea rugăciunilor oamenilor cunoscuţi şi necunoscuţi care s-au rugat pentru mine. De aceea, rugăciunea unora pentru alţii, este cel mai important mod de rugăciune.
Această rugăciune duce spre omenie, spre urmarea lui Hristos, şi în urma exemplului Lui la existenţă pentru alţii, al altruism.
Nu ştiu un sentiment care te face mai fericit decât să simţi că poţi să faci ceva pentru alţii. De aceea, rugăciunea pentru alţii şi altruismul sunt legate una de alta.
A te ruga nu înseamnă să te rogi doar pentru tine sau pentru interesele personale, ci este în primul rând să te rogi pentru binele altora. Te rogi înainte de toate pentru celălalt, care, graţie lui Hristos a devenit aproapele tău. Rugăciunea unora pentru alţii crează o soci
etate strânsă, fiindcă faptul că altul se roagă pentru tine te impresionează şi te leagă de celălalt. Rugăciunea unora pentru alţii croieşte drumul spre aproapele şi spre lume. Tot timpul rugăciunea stă în slujba bisericii şi în slujba omenirii. Este baza comunităţii sfinţilor, baza vieţii. Unde nu este vorba de „ora et labora”, unde rugăciunea nu se transformă în urmarea lui Hristos, în a face treabă responsabilă şi fapte bune, este vorba doar de o credinţă fără efect, de o credinţă moartă.
Lupta împotriva tuturor „nedreptăţilor şi murdăriilor” lumii de azi, o putem duce doar pe baza unui angajamnet de rugăciune. Lupta aceasta poate fi suportată doar de o biserică care se roagă… arma noastră cea mai puternică este rugăciunea zilnică. Conform poruncii surprinzătoare a lui Hristos: „iubiţi pe vrăjmaşii voştri”, creştinul îl întâmpină pe celălalt fără apărare, înarmat doar cu singurul mijloc de apărare îngădiut: rugăciunea pentru vrăşmaş.
Fără rugăciune, omul,
poate să ajungă atât de departe de adevăr, încât vorbeşte doar despre Dumnezeu în loc să vorbească în rugăciune cu Dumnezeu. Ca să preîntâmpinăm această situaţie penibilă şi fiindcă viaţa are rădăcinile ei în rugăciune „totdeauna lucrul tău, să-l începi cu Dumnezeu” (cu o rugăciune). Aşa demosntrează că este în primul rând rugător şi apoi lucrător în numele şi împreună cu Dumnezeu. Nu tăcerea oarbă are ultimul cuvânt în viaţă, ci rugăciunea şi lauda lui Dumnezeu. Oamenii necăjiţi au nevoie nu numai de hrană şi îmbrăcăminte, ci şi de întâlnire sufletească, de consolare şi o vorbă bună. Am văzut la un preot dâmboviţean, care a făcut ani de temniţă grea, scrisă pe o hârtie, o rugăciune pe care o făcea în fiecare dimineaţă, care mi-a plăcut tare mult. Iată cum se
ruga:
„Dumnezeule, spre Tine strig dis de dimineaţă, / ajută-mă să mă rog, / şi să îndrept toate gândurile mele spre Tine; / pentru că singur nu pot. / În minte este întuneric, dar la Tine este lumină, / eu sunt singu, dar Tu no să mă părăseşti; / eu sunt timid, dar la tine este ajutor; / eu sunt neliniştit, dar Tu îmi dai pace; / la mine e amărăciune, dar la Tine e răbdare; / nu înţeleg cărările Tale, dar Tu o să-mi arăţi calea cea bună. / Tatăl nostru, care eşti în ceruri, / Ţie îţi aduc laudă şi mulţumire / pentru odihna din noaptea trecută, / laudă şi recunoştinţă pentru ziua aceasta, / laudă şi mulţumire pentru toată bunătatea Ta / şi pentru fidelitatea Ta în viaţa mea. / Mi-ai făcut des un bine. Accept acum şi greutatea din mâna Ta. / N- să îmi dai mai mult decât pot să suport, / toate făcându-se spre binele copiilor Tăi. / Doamne
lisuse Hristoase, / ai fost sărac şi de plâns, deţinut şi părăsit, ca şi mine. / Cunoşti toată nenorocirea oamenilor. / Rămâi lângă noi, când nimeni nu mai ţine cu noi. / N-o să ne uiţi şi o să ne cauţi. / Dorinţa Ta este să Te cunosc şi să mă întorc spre Tine. / Doamne, aud că mă chemi şi te urmez, / ajută-mă! / Doamne, orice o să ne aducă ziua de azi, / fie numele Tău binecuvântat. / Amin.
Iată cum încrederea omului în Dumnezeu rămâne şi în clipe grele de neclintit. Fiindcă numai recunoştinţa face viaţa bogată, iar rugăciunea este mai puternică decât haosul creat.
