Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, însoțiți de jandarmi și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea sustragerii de energie electrică, în localitatea Bălteni.
Astfel, în cadrul acțiunii, forțele de ordine au efectuat verificări la 89 de persoane fizice, ocazie cu care au întocmit trei dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt de energie electrică, deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
Totodată, la activitate au participat și reprezentanți de la societatea de distribuție a energiei electrice.
Acțiune pentru combaterea sustragerilor de energie electrică, în localitatea Bălteni
Date: