Clubul Sportiv Municipal Târgovişte a primit „undă verde” din partea consilierilor pentru continuarea activităţii. După ce au primit o sumă modestă la ultima şedinţă a CLM Târgovişte (500.000 lei), conducătorii clubului târgoviştean au demarat acţiunea de formare a loturilor pentru viitoarea stagiune în campionatele de baschet şi volei feminin.
Weekend-ul a fost extrem de agitat pentru angajaţii celor două secţii, care au purtat discuţii cu mai multe jucătoare care urmează să vină la Târgovişte. „Am discutat cu fetele de mai multe săptămâni, dar le-am ţinut în stand-by, pentru că nu ştiam ce se va întâmpla cu bugetul, dacă se va aproba. Am avut puţine emoţii, iar fetele stăteau ca pe ace, nu mai voiau să aştepte. Bine că s-a rezolvat şi că putem începe antrenamentele”, ne-a mărturisit delegatul echipei de volei a CSM-ului, Ion Dobre. 12 jucătoare au venit să negocieze cu CS Municipal în weekend-ul trecut.
Mai dificil va fi cu formarea unei echipe de baschet, care să reziste în prima divizie. Timpul fiind înaintat, oficialii CSM-ului se văd nevoiţi să recurgă la o soluţie de compromis şi să convingă jucătoarele, care nu au semnat cu alte formaţii, să vină la Târgovişte. Rămâne de văzut ce jucătoare vor fi aduse în perioada următoare şi când vor începe pregătirea. De asemenea, este interesant de urmărit cine va prelua funcţia de antrenor principal al CSM-ului, după ce Florin Nini a semnat cu Energia Rovinari. Cel mai vehiculat nume în acest sens este cel al lui Marius Dobă, secund în perioada în care echipa era condusă de Cătălin Tănase şi Marius Dobă.
AU DAT DRUMUL LA TREABA IN AL 12-LEA CEAS Activitatea secţiilor sportive ale CSM-ului va continua şi în sezonul 2013 – 2014
Date: