Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa invită toţi iubitorii de carte la deschiderea Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, ediţia a XII-a, în data de 06 septembrie 2013, orele 10:00, în scuarul Primăriei Târgovişte.
Salonul este deschis pentru vizitare în perioada 6 – 8 septembrie 2013, în intervalul orar 10:00 – 18:00, şi are drept scop prezentarea către publicul dâm-boviţean a ofertei de carte a celor mai importante edituri din ţară şi din judeţul Dâmboviţa.
Ediţia de anul trecut, care a avut loc pe data de 4 decembrie 2012, la Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa, s-a bucurat de succes, şi a inclus în program numeroase lansări de carte, sesiuni de studii şi comunicări, momente literar-artis-tice.
Ediţia 2012 a Salonului a reunit standurile editurilor: Grupul editorial Valahia University Press & Bibliotheca, Editura Cetatea de Scaun, Editura Singur, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Arhiepiscopia Târgoviştei, Editura Tritonic, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, Editura CECCAR, Editura Eikon, Editura Casa de Pariuri Literare, Editura ALL, Grupul Editorial Corint, Editura Nemira, Editura Trei, Grupul Editorial RAO, Editura Transversal, PROLIBRIS SA Târgovişte.
Se pregăteşte lansarea celei de-a XII-a ediţii a Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”
Date: