FC Municipal Târgovişte va debuta în noul sezon competiţional cu o deplasare extrem de dificilă. Roş-albaştrii vor da piept, vineri, de la ora 18:00, cu Avântul Reghin, meci pe care trupa lui Costel Diaconu încearcă să-l câştige.
Tehnicianul Municipalului recunoaşte, în acelaşi timp, că nu va fi uşor să câştige pe terenul unei formaţii, care încearcă de fiecare dată să scoată maximum din duelurile susţinute în faţa propriilor suporteri: „Aproape toate deplasările sunt dificile pentru Reghin şi asta îi face să fie foarte periculoşi când joacă acasă. Vom avea o misiune dificilă, dar eu rămân optimist.” Vorbind despre atuurile echipei sale, Diaconu mizează pe forţa de grup şi pe pregătirea fizică a lotului pe care-l are la dispoziţie: „Ne-am pregătit bine în această vară şi cred că asta ne va ajuta să obţinem rezultate bune în acest sezon. Avem un grup tânăr, care-şi doreşte să obţină cât mai multe puncte. Există dorinţă din partea băieţilor să începem bine acest sezon, iar atitudinea lor din acest moment mă bucură”, a mai spus antrenorul FCM-ului.
Diaconu şi-a conturat deja echipa de bază cu care va începe jocul de la Reghin, însă nu exclude posibilitatea unor modificiări pe ultima sută de metri. Când vine vorba despre meciul cu Chindia Târgovişte, din etapa a doua, Diaconu este foarte concis: „Nu mă gândesc la meciul cu Chindia. Pe mine mă interesează doar cel mai apropiat joc, ori acela este la Reghin peste câteva zile”.
Costel Diaconu: „NU NE TEMEM DE REGHIN”
Date: