Dezastru demografic în luna octombrie: Numărul persoanelor decedate-record absolut pentru Dâmbovița- a fost de 3,1 ori mai mare decât cel al născuților-vii, înregistrându-se cel mai mare spor natural negativ din ultimele 18 luni.
Potrivit statisticienilor, din punct de vedere al evoluției principalelor fenomene demografice în Județul Dâmbovița, luna octombrie a fost caracterizată prin creșterea abruptă a mortalității și scăderea ușoară a natalității.
În cifre, luna octombrie 2021 s-a înregistrat naşterea a 360 copii, cu 72 copii mai puţini decât în luna septembrie 2021 iar numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna octombrie a fost de 1118, cu 578 mai multe decât în luna septembrie 2021.
Sporul natural a fost negativ în luna octombrie 2021, de 758 persoane (născuţii vii înregistrând un deficit major faţă de numărul decedaţilor).
În luna octombrie 2021 s-au înregistrat 3 decese lla copii cu vârstă sub un an.
Nupţialitate şi divorţialitate
La oficiile de stare civilă în luna octombrie 2021 s-au înregistrat 233 căsătorii, cu 140 mai puţine decât în luna septembrie 2021.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 70, cu 25 mai multe faţă de luna precedentă.