VIDEO. Un bărbat din Pucioasa a terorizat o stradă întreagă

Date:

DAMBOVITA STRADA TERORIZATA DE UN VECIN PUCIOASADupă ce au încercat, pe toate căile, să găsească o soluţie pentru a pune punct terorii pe care o provoacă un bărbat de 57 de ani, din oraşul Pucioasa, vecinii au ajuns în culmea disperării. Atât rudele acestuia, care locuiesc în acelaşi imobil, cât şi vecinii au făcut nenumărate reclamaţii la poliţie împotriva bărbatului care îi înjură, îi ameninţă sau chiar le sparge geamurile. Bărbatul, fost poliţist, a devenit teroarea unei străzi din oraşul Pucioasa. Rudele acestuia, dar şi vecinii se plâng că acesta îi înjură, îi ameninţă sau chiar le sparge geamurile. Ultima dată, spune sora sa, care locuieşte în acelaşi imobil, bărbatul a aruncat de la etaj câteva ţevi, spărgându-i unul din geamurile locuinţei. Mai mult, femeia spune că i-a găurit intenţionat tavanul bucătăriei, pe unde aruncă apă, iar în fiecare seară dă drumul la muzică foarte tare: „În fiecare clipă trăim sub teroarea acestui om. Ne înjură, ne ameninţă şi ne sparge geamurile. Este cumplit că nu reuşim să ne mai găsim liniştea. Seara dă şi drumul la muzică foarte tare. A găurit tavanul în bucătărie şi toarnă apă. Este fratele meu, dar nu ne mai înţelegem. Susţine că am mai mult teren decât el, dar sincer, aşa a decis tot el când s-a împărţit moştenirea. Ne-a oprit şi apa, iar noi am luat de la vecini… Mi-a spart geamurile cu ţeava… Într-o zi am chemat poliţia de cinci ori”, a declarat sora bărbatului. „Personal, nu m-a ameninţat, dar din spusele vecinilor, acest om a semănat teroarea. Sincer, credeam că mă mut într-o zonă liniştită, dar după cum se vede, nu. Acest om înjură, ameninţă”, a mai declarat un vecin. Nici vecinii nu sunt în relaţii mai bune cu acesta. Oamenii spun că nu o singură dată au fost amenintaţi sau înjuraţi de vecinul lor. Acesta nu a vrut să stea de vorbă cu presa. Oamenii legii spun că au întocmit şapte dosare pe numele bărbatului şi l-au sancţionat pentru tulburarea liniştii de fiecare dată. Dosarele penale sunt în prezent la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa: „La nivelul Poliţiei oraşului Pucioasa există în lucru un număr de şapte dosare penale privind acte de tulburarea folosinţei locuinţei, dar şi acte de distrugere, dosare aflate în lucru sub supravegherea procurorului de caz”, a declarat agent Raluca Florescu, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa. Oamenii nu ştiu ce să mai facă ca să-şi găsească liniştea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!