Sărăcia afectează capacitatea de gândire a creierului

La sfârşitul lunii august, anul acesta, prestgioasa revistă „Science” a publicat un interesant studiu prin care se demonstrează că sărăcia îi face pe oameni mai puţin inteligenţi. în afară de faptul că sărăcia îl aduce pe om în starea totală de umilinţă, prin problemele de viaţă pe care le creează sub aspect financiar, limitează capacitatea intelectuală a creierului. Mai precis, în plan cognitiv, pentru a determina acţiuni de supravieţuire ale organismului uman, suportul material al creierului, din cauza sărăciei, creierul îşi reduce capacitatea de analiză intelectuală la strictul necesar. în urma studiilor realizate de echipa din care au făcut parte şi psihologi, s-a constatat că omul sărac gândeşte mai puţin, totul redus la scopul asigurării strictului necesar pentru viaţă. S-a constatat, de asemenea, că gradul de inteligenţă al unui individ depinde de o serie de factori, de la cel genetic până la cel social, inclusiv cel de familie. Un individ bogat nu este neapărat inteligent dacă provine dintr-un mediu intelectual precar ca mod de gândire. Inteligenţa este o formă de manifestare calitativă a creierului, stimularea şi manifestarea ei depinzând de echilibrul dintre bogăţia financiară şi cea intelectuală, atât a familiei, cât şi a mediului în care evoluează, de la naştere până la moarte, individul. Cei născuţi în medii sărace, sunt indivizi care pe tot parcursul existenţei lor îşi canalizează existenţa spre comportamente intelectuale de slabă intensitate analitică şi de voinţă, ceea ce nu face decât să le agraveze situaţia socială. Astfel, s-a constatat că săracii trăiesc mai mult pe bază de instinct şi nu de gândire intelectuală. în plan social, trăirea săracilor mai mult pe baza instinctului de supravieţuire duce la creşterea actelor antisociale, sfidând normele de convieţuire normală. Cercul vicios
Gradul scăzut de inteligenţă şi nivelul sărac de viaţă financiară creează un cerc vicios ce reduce dramatic puterea de analiză cognitivă a creierului individului sărac. Faptul că zilnic, cel sărac trăieşte, economic vorbind, pe marginea prăpastiei, sub aspectul funcţionalităţii pur medicale, creierul este constrâns să se concentreze doar pentru rezolvarea problemelor de bani. Creierul unui astfel de individ nu mai poate stimula dezvoltarea inteligenţei, calitate şi stare pe care o au toate creierele normale, încă de la naştere. Chiar dacă pare paradoxal, o parte din capacitatea de gândire analitică a creierului, odată cu vârsta, este definit blocată doar de preocuparea de procurare de bani. Cu alte cuvinte, preocuparea socială unilaterară ce stimulează gândirea doar pe o singură coordonată accentuează starea de sărăcie a individului. Astfel, se poate vorbi de o dublă sărăcie: materială şi intelectuală. Din punct de vedere al existenţei intelectului, se poate spune că, la naştere, toţi indivizii sunt egali, adică sunt la fel de proşti, dar tot din momentul naşterii apar elementele sociale care-i va diferenţia. Cu alte cuvinte, cei născuţi în medii sărace vor avea un nivel de inteligenţă scăzut pentru simplul fapt că acestea îi obligă să trăiască doar instinctual. Săracii nu au gândire de tip estetic, ci numai de tip materiallist. Extinzând parţial sfera analitică, se poate spune că societatea comunistă a apărut în statele unde populaţia, din cauza gradului ridicat de sărăcie a avut un nivel scăzut de inteligenţă. La prima vedere aşa ar fi, dar chiar şi societatea comunistă nu ar fi devenit o realitate dacă nu ar fi existat minimul necesar de indivizi inteligenţi idealişti. Sub acest aspect, în rezumat, se poate spune că societăţile comuniste europene au apărut şi au dispărut datorită existenţei flagrante a dezechilibrului financiar ce a ţinut în viaţă o majoritate ce trăia instinctual şi o minoritate ce exista şi intelectual, cultivând idealul social.
Sărăcia nu numai că menţine inteligenţa la un nivel scăzut, chiar zero, dar, sub aspect social, devine terenul favorabil apariţiei potestelor sociale, cum ar fi greva şi terminând cu forma mai amplă, revoluţia. Oricum, toate formele de protest social sunt, pe termen mai mic sau mai mare, nocive sub aspect econimic. O grevă, oricât de calmă ar fi, produce pierderi economice ambilor parteneri sociali aflaţi în conflict.
Necesitatea terapeutică a bogăţiei
Cei doi economişti şi cei doi psihologi care au publicat studiul în „Science” au ajuns la concluzia că nu bogăţia generează, în realitate, gradul scăzut de inteligenţă al individului, ci săracia, care, repetăm, îl determină pe individ să gândească unilateral, instinctual, în termeni de supravieţuire financiară, ceea ce în ultimă instanţă este aceiaşi tendinţă de supravieţuire care menţine activ şi creierul celorlalte fiinţe, de la vertebrate până la insecte, oricât de rudimentare le sunt gândirea şi scopul. De asemenea, s-a constatat că gradul de inteligenţă diferă de la individ la individ chiar în cadrul aceleiaşi categorii sociale. Cu titlu de experiment, au fost abordaţi câţiva proprietari de galerii de artă din Statele Unite. Rezultatul: şi proprietarii de galerii de artă cu venit de 70.000 de dolari anual şi cei cu venitul de 20.000 de dolari anual au rezolvat cu uşurinţă problemele cognitive, propuse, cu acelaşi grad de dificultate economică. Când gradul de dificultate economică a fost mărit, conexiunile de inteligenţă ale creierului celor cu venit de 20.000 de dolari nu au mai făcut faţă sub aspectul gândirii. Pentru a avea cât de cât o concluzie pertinentă, cei patru cercetători au abordat apoi un grup de 500 de ţărani din Tamil Nadu, India, că trăieşte de pe urma unui ciclu al sărăciei, bine cunoscut. Ţăranii din Tamil Nandu trăiesc de pe urma trestiei de zahăr ce le asigură 60% din venituri. Cu ajutorul unor voluntari indieni, cei 500 de ţărani au fost supuşi testelor cognitive înainte de recoltarea trestiei de zahăr, când gradul de săracie este maxim şi după vinderea recoltei. S-a constatat că datorită cantităţii de bani pe care o aveau, după vinderea recoltei, nu numai că aveau o gândire mai relaxată, dar gradul lor de inteligenţă era mai ridicat. în cazul ţăranilor indieni s-a dovedit şi mai clar decât în cazul proprietarilor de galerii de artă, americani, că sărăcia reduce dur gradul de inteligenţă al individului deoarece acesta este obligat, pentru a trăi, să gândească unilateral. în ceea ce-i priveşte pe ţăranii indieni, gândirea cognitivă şi analitică era diversificată, ce-i drept pentru scurt timp, din cauza faptului că vinderea recoltei le asigura, pentru o oarecare perioadă, o scurtă lipsă de griji materiale şi satisfacerea unui minim nivel intelectual.
Supravieţuirea ca mod de a fi
După încheierea testării celor două grupuri socio-profe-sionale, s-a ajuns la concluzia că sărăcia… „oboseşte” creierul prin faptul că obligă procesul gândirii să fie monoton. Or, o gândire monotonă nu numai că reduce dramatic gradul de inteligenţă, dar, la scară socială, reduce gradul de civilizaţie, fie ea comportamentală sau morală. în nordul Mexicului, unde asasinatele sunt la ordinea zilei, gradul scăzut de comportament moral este provocat de sărăcia ce obligă creierul, în termeni de supravieţuire, să gândească exterm de limitat. Degeaba mexicanii ce trăiesc în nordul statului ştiu să folosească internetul sau telefonul mobil, dacă sărăcia îi obligă să aibă doar gândirea supravieţuirii. Dintr-un anumit punct de vedere, sub aspect social, deoarece sărăcia îi sileşte să gândească doar cum pot supravieţui, mexicanii din nordul ţării nu diferă ca inteligenţă de omul primitiv.
Pe scurt, sărăcia în care trăieşte un individ, de când se naşte, nu ne referim la cel născut într-un mediu cu un anumit grad de bogăţie şi ulterior devenit sărac, taxează dur gradul de inteligenţă. Chiar dacă este paradoxal, s-a constatat că în general, sărăcia provoacă o scădere a performanţei intelectuale a QI-ului la treisprezece puncte, prag ce corespunde, conform constatărilor psihologilor, nopţilor albe provocate de problemele financiare. Or, medical vorbind, s-a constatat că nopţile albe obosesc creierul, reducând capacitatea sa de gândire şi, implicit, gradul de inteligenţă. Rezultatele celor două testări au fost completate de concluziile constatărilor Băncii Mondiale: în 2010, 20% din populaţia statelor în curs de dezvoltare trăia cu un venit sub 1.25 de dolari pe zi de persoană. Chiar dacă nu face plăcere, concluzia studiului publicat în „Science” este una singură, destul de dură: sărăcia afectează gradul de inteligenţă al individului prin faptul că nu-i permite accesul la cunoaşterea diversificată, nestimulându-i gândirea analitică. în completare, studiul menţionează şi recomandarea pe care Banca Mondială o face politicienilor din statele în curs de dezvoltare: persoanele cu venituri reduse să nu plătească impozite, aplicarea de formule administrative mai adecvate pentru categoriile sărace, formule care să nu-i mai oblige să gândească doar în limitele supravieţuirii sociale. Oricum, oricât de neplăcut este, studiul a scos în evidenţă rolul banului, cel mai puţin prosper proprietar de galerie de artă american, din cauza veniturilor pe care le posedă, s-a dovedit, în urma testării, mai inteligent decât cel mai prosper posesor de plantaţie de trestie de zahăr, deoarece gradul de mobilitate al activităţii cognitive a creierului nu depinde de posedarea în sine a banului, depinde şi de cantitatea de bani pe care o posezi. Pe scurt, creierul nu funcţionează în totalitatea capacităţii sale în condiţii de sărăcie, iar dacă o populaţie ajunge să fie mai puţin inteligentă în comparaţie cu alta, chiar în interiorul aceluiaşi continent, vina o au doar politicienii prin deciziile luate ce mai mult afectează viaţa socială a majorităţii.