Fermierii înscrişi în sistemul de agricultură ecologică pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până la 15 octombrie 2013.
Ajutorul specific se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi care se află în perioada de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică, numită conversie.
Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: – sunt înregistraţi în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
– deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene /aprobat de către MADR;
– deţin un document justificativ / certificat de conformitate / master certificat / certificat de confirmare a conversiei (în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie – anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine) emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul;
– se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani;
– în cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente.
Ca noutate pentru acest an, producatorii agricoli care solicită sprijin în sectorul zootehnic trebuie să deţină şi o adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că animalele din exploataţie sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi.
Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singură cerere de solicitare, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură.
În cazul în care beneficiarul exploatează mai multe terenuri aflate pe raza mai multor judeţe, cererea va fi depusă la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află suprafaţa mai mare pentru exploataţiile din domeniul vegetal.
Pentru exploataţiile din domeniul creşterii animalelor, beneficiarul va depune cererea la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află înregistrat sediul social al exploataţiei.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.
Sprijin financiar pentru agricultura ecologică
Date: