VIDEO. „Expoziţia 25 Decembrie 1989”, deschisa la Târgovişte

Date:

Inaugurare Muzeul Comunismului TargovisteDe ieri, 3 septembrie, în cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte poate fi vizitată şi „Expoziţia 25 Decembrie 1989”. „Expoziţia 25 Decembrie 1989” a fost amenajată în clădirea fostei Şcoli de Cavalerie, 5 ‘
respectiv fosta Unitate Militară 01417. Expoziţia a fost deschisă ieri, 3 septembrie şi cuprinde mobilier şi piese din procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. La deschiderea acestei expoziţii au luat parte prefectul judeţului-Victor Sanda, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, parlamentari, reprezentanţi ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu şi domnul Dinu Zamfirescu, revoluţionari, foşti angajaţi ai Unităţii Militare 01417 şi nu în ultimul rând, fostul şef, generalul Andrei Kemenici al unităţii militare în care au fost executaţi Elena şi Nicolae Ceauşescu: „Este o expoziţie care se subsumează activităţii Muzeului de Istorie… Este o expoziţie în care vizitatorii vor putea vedea o parte din istoria noastră recentă. Este vorba de amenajarea acelor spaţii care au avut legătură cu momentul decembrie 1989. Este o expoziţie deschisă în urma numeroaselor solicitări venite din partea cetăţenilor străini de a veni la Târgovişte şi a vizita acest loc”, a afirmat Ovidiu Cîrstina, directorul C.N.M. Curtea Domnească. Dinu Zamfirescu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a

Inaugurare Muzeul Comunismului Targoviste

Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a ţinut să adreseze un cuvânt celor prezenţi: „Acest muzeu, noi cei din cadrul institutului de Investigare a Crimelor Comunismului îl considerăm ca o parte din istoria noastră recentă, ca o parte care trebuie cunoscută, asumată şi este normal să ne asumăm istoria cu bune şi cu rele”, a afirmat Dinu Zamfirescu. La eveniment şi-a făcut apariţia şi un It. col în rezervă al Unităţii Militară 01417, care a ţinut să ne arate că deţine unul din gloanţele cu care s-a tras în cuplul Ceauşescu. Autorităţile din Dâmboviţa au decis să introducă în circuitul turistic locul în care au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu: „Mi-am propus, în calitate de preşedinte al CJ Dâmboviţa, împreună cu cei de la Complexul Muzeal, să punem în valoare clădirile de patrimoniu din această zonă, să punem în valoare şi să aducem în atenţia publicului larg momente de istorie care s-au întâmplat aici”, a declarat Adrian Ţuţuianu. A fost reamenajată fiecare încăpere a clădirii, începând cu camera procesului şi continuând cu biroul comandantului unde s-a făcut vizita medicală. Turiştii care vor vizita muzeul din incinta fostei unităţi militare 01417 vor putea vedea inclusiv patul în care s-au odihnit soţii Ceauşescu. Nu a fost uitată nici zona din spate a clădirii, unde a fost pusă în aplicare sentinţa. Vizitatorii au acces de asemenea la zidul din spate, unde au fost împuşcaţi Elena şi Nicolae Ceauşescu, unde specialiştii Complexului Naţional Inaugurare Muzeul Comunismului TargovisteMuzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte au decapat tencuiala pentru a se vedea urmele gloanţelor. Cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu a fost executat în prima zi de Crăciun a lui 1989, după ce un tribunal militar i-a judecat pentru genocid şi subminarea puterii de stat. Clădirea unităţii militare este una istorică. Acolo a funcţionat prima Şcoală de Cavalerie din România şi tot acolo a făcut armata regele Mihai. Amenajarea acestei expoziţii a costat 17.000 de lei şi s-a făcut cu bani de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Programul de vizitare este 9:00-17:00, în fiecare zi de marţi până duminică, iar un bilet de intrare costă 7 lei, cu reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi grupuri organizate. Primii vizitatori sunt câţiva turişti suedezi, aşteptaţi zilele acestea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!