Răspundere sporită

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Văzând câte se întâmplă astăzi în jurul nostru, mă întreb dacă, până la urmă, oamenii mai sunt raţionali? Este un cuvânt al Sf. Antonie, din care reiese că oamenii sunt numiţi impropriu raţionali. „Oamenii se socotesc înţelegători (raţionali). Însă pe nedrept, căci nu sunt înţelegători. Înţelegători sunt numai aceia care au suflet înţelegător, care pot deosebi ce este bine şi ce este rău; se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului… Numai aceştia sunt înţelegători.” Prin urmare, oamenii raţionali sunt de fapt cei ce se ţin la distanţă de rău şi lucrează binele.
Sf. Antonie spune că va veni o vreme când mulţi oameni vor înnebuni. Şi, dacă vor găsi pe un altul să fie înţelept, îi vor spune: „Eşti nebun!” Altfel spus, faptul că marea parte vor fi nebuni îi va determina să le spună celor pe care îi vor vedea deosebiţi de ei că sunt nebuni. Şi iată că ne apropiem de vremea aceea, dacă nu cumva o şi trăim!
Ce este de făcut? Trebuie să facem lucrurile cu grijă. Să fim sărguincioşi acolo unde lucrăm. La fel şi atunci când eşti soţ, tată, cap de familie. Dacă aceste lucruri omeneşti au trebuinţă să fie făcute cu grijă, cât de mare ar trebui să fie grija noastră pentru lucrările duhovniceşti? Dumnezeu cere de la noi o răspundere sporită în orice situaţie; cere să lucrăm conştiincios şi nu doar să emitem pretenţii asupra celorlalţi.
Ne văităm că nu merge bine economia! Cum să mergă bine când toţi cer? Toţi au drepturi, nimeni nu are obligaţii, şi vor să scoată cât mai mulţi bani cu muncă cât mai puţină. Astăzi toţi, din nefericire, lucrăm după legea efortului cel mai mic, care să ne obosească cât mai puţin şi după care să câştigăm cât mai mulţi bani. Poate, oare, economia să meargă bine în astfel de condiţii? Nicidecum!
Germania a ieşit zdrobită din cel de-al doilea Război Mondial, cu totul distrusă. Germanii, însă, au lucrat din greu, disciplinat şi responsabil, ca să-şi reconstruiască ţara, iar după câţiva ani, au început să dea bani cu împrumut şi la celelalte ţări. Ştiţi cât lucrau? Câte 13 ore pe zi, pentru a-şi reface economia. Şi au reuşit!
Noi lucrăm astăzi 5 zile pe săptămână, ziua de lucru fiind de 8 ore, la care se mai adaugă pauzele de lucru, grevele, zilele nelucrătoare. Am văzut o caricatură sugestivă care zicea: „Lucraţi Sâmbăta?” Iar răspunsul era: „Nu! Sâmbăta şi Duminica sunt nelucrătoare, Lunea este zi de refacere, iar Marţea şi Miercurea e grevă! A rămas să lucrăm joi şi vineri…” În concluzie, cum să meargă bine lucrurile când s-a instituit sloganul: „Să lucrăm puţin şi să câştigăm mult”?
Şi toate astea se întâmplă pentru că l-am scos pe Hristos din vieţile noastre; ne-am dezvoltat tehnologic, dar am decăzut sufleteşte. Poate pentru a pricepe în ce mândrie ne aflăm!
Omul de azi şi-a închipuit că poate ajunge egal cu Dumnezeu, şi de fapt s-a prăbuşit la pământ. Dumnezeu îngăduie astăzi aceste lucruri, iar mâine, poate, îngăduie altele şi mai rele, ca un preţ pentru marea noastră îndrăzneală la care ne facem părtaşi. Vrem să divinizăm capacităţile noastre umane, ştiinţa şi tehnologia. Este ca şi cum i-am spune lui Dumnezeu: „Nu avem nevoie de Tine, putem şi singuri să ne aranjăm viaţa!” Adică, lumea de azi vrea să-L înveţe pe Dumnezeu care îi sunt responsabilităţile, şi nu invers!
Iată unde s-a ajuns! Ştinţa şi tehnologia au realizat un salt ameţitor, însă am ajuns să tremurăm din pricina unei posibile catastrofe nucleare, ce poate surveni în orice moment. Ea nu va afecta doar câteva zeci sau sute de mii de oameni, ci întreaga planetă. Acesta este preţul încercării de a vrea să fim deopotrivă cu Dumnezeu.
Dacă toţi oamenii ar trăi aşa cum Dumnezeu ne-o cere şi ar fi fost mai atenţi şi mai cu grijă cu toate cele din jur, pe măsura unei conştiinţe curate, ei nu ar fi depăşit nişte limite pe care acum nu le mai pot controla. „S-ar fi întins cât îi ţine plapuma” – după cum spune proverbul. Astăzi ne-am întins picioarele mult mai mult decât ne îngăduie plapuma, lucru care s-a concretizat în tot felul de „degerături” – care pun astăzi omenirea în primejdie de moarte din pricina realizărilor sale ieşite de sub control. Mulţi sunt „cu coada între picioare”. Oameni de ştiinţă mari şi importanţi recunosc, lăsând capul jos, că nu pot face nimic. Parcă le-au căzut tuturor aripile!
Grijă, dar, cum trăieşti şi ce iese din mâinile tale! Cere ca Dumnezeu să te lumineze să faci lucruri care zidesc, folosesc şi refac… şi nu care distrug!