Sorana Cîrstea (32 ani, 24 WTA) a învins-o categoric pe rusoaica Kamilla Rakhimova (20 ani, 95 WTA), scor 6-4, 6-1 și s-a calificat în turul 2 la turneul WTA 250 de la Istanbul.
Sportiva noastră și-a respectat statutul de favorită și a câștigat fără emoții duelul cu Rakhimova. Astfel, Sorana își continuă parcursul la Istanbul, în încercarea sa de a-și apăra titlul cucerit anul trecut. Târgovișteanca a început mai bine meciul și a fost prima care a izbutit break-ul. Rusoaica a încercat să revină, însă jocul Soranei a fost la un nivel superior. De la 2-5, rusoaica s-a apropiat la 4-5, dar românca a pus capăt primului set, scor 6-4, după 44 de minute.
Rakhimova, ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser după retragerea de ultim moment a bielorusei Aliaksandra Sasnovich, a epuizat toate resursele în primul set. Astfel, actul secund a fost un simplu antrenament pentru Sorana Cîrstea, scor 6-1.
În turul doi, Sorana o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Ipek Oz (22 ani, 219 WTA) și Arantxa Rus (31 ani, 74 WTA).
Turneul WTA 250 de la Istanbul se desfășoară în perioada 18-24 aprilie și are premii totale de 239.477 de dolari.
În tribunele de la Istanbul a fost prezent antrenorul Artemon Apostu-Efremov, cel care până în mai 2021 a lucrat alături de Simona Halep. El o însoțește la acest turneu pe Sorana Cîrstea deoarece Adrian Cruciat, antrenorul acesteia, nu a putut fi prezent. La fel s-a întâmplat și la competiția de la Sankt Petersburg, din februarie. Apostu-Efremov și Cruciat au o convenție prin care se ajută în astfel de situații provizorii.