Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Deși starea de sănătatea se deteriorează tot mai mult, Churchill nu realizează adevărata amploare a pericolului, nefiind preocupat să-și facă analizele. Adevărul este că Churchill nu realizează absolut deloc în ce stare precară începuse să fie cu propria sa stare de sănătate. Nu mai este capabil să pronunțe clar cuvintele. Pus și simplu face eforturi ca interlocutorul să poată înțelege ce spune. In plus, începa să-l lase memoria. Confundă datele în care au avut loc unele evenimente esențiale pentru Anglia, încurcă secolele. Pînă la urmă, în august 1953, lordul Moran recomandă o reducere a volumului de muncă, sugerînd că o demisie este de dorit pentru evitarea agravării bolii. Dar, a doua zi renunță la ceea ce recomandase deosrece realizase că prețul la renunțarea activității politice va fi creșterea stării de depresie și a numărului de frustrări. Fără să vrea, lordul Moran combină momentele plăcute, cu gust de miere, cu cele acre, pline de vitriol. Nevînd ce face, lordul Moran nici nu se mai miră că Churchill se încăpățînează să nu renunțe nicio clipă la activitatea sa politică. Două luni mai tîrziu, îngrozită cît de mult se deteriorează starea mentală a soțului, doamna Churchill se ia de lordul Moran, reproșîndu-i că nu face nimic pentru a-l convinge pe Prim-ministru s-o lase mai moale cu munca. Aflînd că soția sa l-a certat le lordul Moran, Chuechill zîmbește și aprinde una din celebrele sale țigări negre care, în realitate, mai mult rău îi face.
In această stare de evoluție a bolii, Churchill decide să facă o nouă deplasare în Bermude, pentru a-l convinge pe președintele american Eisenhower să accepte să se întîlnească cu sovieticii, pentru a pune capăt Războiului Rece. Intenție lăudabilă, deoarece, după cum declarase într-un cerc restrîns, acest lucru ar fi stimulat și mai mult schimburile comerciale, din care toată lumea ar fi avut de cîștigat, mai ales SUA, URSS și Marea Britanie. Din păcate, Churchill nu mai are, ca pe vremuri, marea putere de a-și convinge interlocutorii. Din nefericire, președintele american nu mai face deplasări fără să se lipsească de mentorul său, secretarul de Stat Fos-ter Dulles, un individ foarte agresiv și, după unii, dat dracului. Intrevederea nu va fi în avantajul lui Churchill, care îi va spune lordului Moran: “Se pare că, în realitate, i se permite lui Dulles să ia toate deciziile importante. Am impresia că Eisenhower este marioneta, iar Dulles păpușarul. Dulles vorbește ca un pastor metodist, iar discursul său sîngeros este mereu același. După mintea lui Dulles nu va rezulta nimic bun dintr-o întîlnire cu rușii. Este convins că rușii vor să facă numai rău Statelor Unite și Occidentului. Acest Dulles este o mare piedică în calea negocierii încetării Războiului Rece. In urmă cu zece ani, aș fi fost pe deplin capabil să-l pun cu botul pe labe. Poate că nici acum nu aș fi fost învins de acest nenorocit de bastard, dar, în realitatea, am fost învins și umilit de propria mea stare de sănătate, care-i tot mai deteriorată. Dumneavoastră, lord Moran, ați făcut tot ce este omenește posibil pentru a opri evoluția bolii”. Medicii vor consemna cu interes că Churchill a devenit conștient de evoluția în rău a bolii sale tocmai cînd era departe de ai săi, cînd s-a aflat în fața unui adversar politic care nu l-a menajat nicio clipă.
La scurt timp după ce a revenit în Anglia, cînd se afla în mijlocul micii sale curții formată din adepții săi, Churchill este doborît de manifestarea necruțătoare a anosog-noziei. Cu toate acestea, ceea ce scriau ziare străne despre el ar fi trebuit să constituie un semnal de alarmă. In aprilie 1954, tocmai cînd începuse să se scufunde tot mai mult într-o intenționată ignorare a realității internaționale dar și interne, New York Tmes va relata în felul următor ultima sa apariție în Camera comunelor: “ Sir Winston pare un om puțin sigur de el și foarte obosit. Nu mai este acel Churchill din 1952. Este mai degrabă umbra a marelui om de Stat din 1940. In răspunsurile pe care le-a dat celor ce l-au interpelat, Sir Winston s-a contrazis singur, încît nimeni nu știe ce să mai înțeleagă.” Va mai trece un an, pînă cînd Churchill va fi definit scos de pe scena politică și renegat chiar de către cei pe care, pe vremuri, i-a salvat de la un naufragiu sigur. Cu toate acestea, pentru a-i mai îndulcii trecerea pe linia moartă a politicii, tot cei care au reușit să-l scoată din prim planul activității interne și externe, i-au adus unul dintre cele mai frumoase omagii de care a avut parte un politician englez. In particular, cei care l-au obligat, pînă la urmă, să renunțe le activitatea sa publică, l-au convins spunîndu-i că nu poți lăsa publicul să aibă acces la imaginea unui idol ce a devenit victima iremediabilelor legi biologice, că oamenii nu trebuie să vadă un Churchill uzat de bătrînețe, mulțimea trebuind să-l aibă în memorie așa cum era pe vremea cînd se afla în plinătatea forțelor sale fizice și intelectuale. Churchill a înțeles. La cei peste optzeci de ani ai săi, trecuți, pe 6 aprilie 1955, va prezenta Coroanei demisia sa din funcția de prim-min-istru. Retragerea nu va avea nimic grandios în sine. In mod simplu, el va spune Maiestății Sale: “ A venit vremea să mă retrag la Chartwell. Nu vreau să mai văd pe nimeni. Am o corespondență enormă la care va tebui să răspund.”
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrîngerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
