Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
în conacul său, deasupra căruia flutura drapelul cu blazonul său, ca și cum ar fi fost vorba de un vas amiral, liniștit, departe de viața politică agitată, Churchill constata că nu mai era hărțuit de “câinii negri”, cum spunea el manifestărilor prin care boala își făcea simțită prezența când îi era lumea mai dragă, ceea ce-l determina să nu mai țină cont de sfaturile lordului Moran. în acele momente, când se simțea mai bine, le spunea celor din jur că are o sănătatea de fier. Deși, când a renunțat la activitatea politică, a declarat public că va duce o viață foarte liniștită, aproape de sihastru, Churchill a continuat să primească foarte multă lume. Se vedea destul de clar că nu se putea lipsi de un anturaj capabil să fie răbdător, să nu-l contrazică, să-i asculte cu venerație părerile despre evoluția politicii interne și externe a Marii Britanii. Pe scurt, nu era capabil să trăiască, chiar să supraviețuiască fără micul său anturaj de oameni fideli lui. Cu toate acestea, boala făcea progrese. Zilnic, după cum a constatat lordul Moran, nu era lucid decăt câteva ore. Deja începuse să fie tot mai surd, ceea ce-l obliga să poarte un aparat acustic. Când devenea îngrijorător de apatic sau discuțiile îl oboseau, pur și simplu debranșa aparatul acustic. în ciuda trecerii anilor, mâinile sale erau fine și, ceea ce uimea pe apropiații săi, tenul feței continua să fie roz. De cele mai multe ori, pe jumătate adormit, privind indiferent în gol, Churchill aștepta momentul în care va fi dus la masă, pentru a lua dejunul. în clipa când vedea mâncarea, imediat devenea vioi. Se vedea din privirile sale că redevenea conștient de ceea ce se petrecea în jurul său, începea să discute amabil cu invitații. După ce termina de mâncat, după ce consuma țigara zilnică și bea păhărelul de coniac, Churchill relua munca la Memoriile de război, comentând unele pasaje pentru invitații săi. Imediat, vocea îi devenea sonoră, ca în vremurile exaltante și teribile, cănd a trecut în mod superb prin momentele critice, pentru Anglia, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe 26 octombrie 1956, va avea un nou atac cerebral. își va pierde memoria și capacitatea de a vorbi. Spre uimirea tuturor, își va reveni parțial. Timpul va trece repede și toamna lui 1959 va fi necruțătoare cu el. Pe 22 octombrie 1959 va avea un al cincelea atac, dublat de o manifestare de epilepsie. Neurologul chemat spuse că Churchill seferea de aceiași boală de care suferise Cezar și Napoleon. Apoi, oferi o ipoteză mai științifică: situația complicată de sănătate, în care se afla Churchill, putea fi din cauza iritării meningelui, datorată răspândirii sângelui hemoragic în membranele ce înveleau creierul și măduva spinării. Pe 17 noiembrie 1959 are un nou atac cerebral. Medicii au crezut că-i va fi fatal. Cu toate acestea va supraviețui, dar mintea și corpul îi vor deveni tot mai slăbite.
Astfel, din 17 noiembrie 1959, timp de șase ani, Churchill va trăi tot mai puțin conștient de ceea ce se petrecea în jurul său. în toată această ultimă perioadă a vieții sale, nu va mai fi capabil să vorbească, limitându-se doar să articuleze simple sunete fără sens pentru cei din jurul său. Astfel, a plutit între viață și moarte, cel care pe vremuri a fost o speranță de mai bine, pentru mulți englezi. Agnostic, Churchill nu a crezut niciodată într-o viață posibilă, pe lumea cealaltă.
Credea că, după ce va muri, va avea parte de un fel de întuneric etern și rece, plin de tenebre ca niște aburi, în permanentă mișcare. în 1965, la vârsta de nouăzeci și unu de ani, Churchill va părăsi lumea pe care o cunoștea și se va duce să verifice dacă era adevărat ceea ce credea el despre lumea cealaltă.
8
Antonio Salazar
*
Francisco Franco
în Portugalia regilor din dinastia Bragance, la începutul secolului al XX-lea, băieții din familiile sărace nu aveau decât o singură posibilitate de a scăpa de sărăcie: să intre în rândurile Bisericii catolice. Pe atunci, în Portugalia, Biserica deținea controlul asupra învățământului, politicii, mediilor de afaceri și armatei. Pe scurt, Biserica controla toată viața.
Astfel, Biserica le oferea credincioșilor doar atât cât considera ea că este necesar acestora ca să poată trăi, ca să-i exploateze apoi în folosul ei. Aceasta era lumea în care s-a născut, în 1889, Antonio de Oliveira Salazar, într-o familie săracă de țărani, într-un sat din apropiere de Santa Comba Dao, un oraș înconjurat de viile proprietarilor bogați, din provincia Beira.
în paralel, în Spania din aceiași epoca, controlată de Alphonse al XIII-lea, reprezentant insipid al dinastiei Burbon, băieților din mica burghezie nu li se oferea decât o singură posibilitate mai de Doamne ajută: cariera în rândul armatei. Aflată numai în serviciul granzilor regatului spaniol, armata garanta privilegii de care civilii nu aveau deloc parte, dar în schimb nu contribuia cu nimic la creșterea gradului de intelectualizare a ofițerilor ei. Dar, atâta vreme cât armata asigura hrana necesară tuturor, de la simplu soldat până la general, nimeni nu era preocupat să citească altceva decât regulamentele.
Uneori, armatas ușura ascensiune celor cu adevărat ambițioși, trecuți prin școlile sale.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotărță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
Lumea, condusa de bolnavi (62)
Date: