Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
La aflarea veștii, miniștri și persoanele importante se îndreaptă către Padro. Porțile de fier se deschid în fața arhiepiscopului de Saragosa, Eminența Sa Pedro Cantero Cuadraro. Aduce cu el o relicvă despre care se spune că are
puteri miraculoase de vindecare, mantia Fecioarei din Pilar. Credința profundă de care a dat dovadă Franco, în timpul vieții sale, este cunoscută de toată lumea, în fiecare dioceză din Spania. Se știe că a păstrat, într-o cutie special fabricată, mâna mumificată a Sfintei Tereza. Relicva, despre care credea că alungă necazul, o păstra ba în capela sa, ba în biroul său. Fapt extraordinar: în clipa în care arhiepiscopul intră în camera în care zace Franco, dictatorul își recapătă conștiința. Este conștient că a venit vremea să treacă în lumea de dincolo? Este momentul în care medicina, neputincioasă, este înlocuită cu credința ce poate face minuni. Franco este deconectat de la toate aparatele medicale aflate în jurul său, iar peste trupul său este pusă mantia făcătoare de miracole a Fecioarei din Pilar. Soția, fata și prietenii au văzut cum Franco a început să lăcrimeze. îi părea rău că moare. Totul a durat căteva zeci de secunde. Apoi, Franco a închis ochii ca și cum ar fi vrut să se odihnească.
Chiar dacă a închis ochii, generalul Franco tot mai trăia, dar medicii nu credea că mai era lucid. începând cu 28 octombrie, tonul comunicatelor oficiale, despre starea de sănătate a dictatorul, se schimbă. De data aceasta nu se mai dau multe detalii. De data aceasta nu mai era vorba de lupta unui om împotriva morții sale, ci de cea a unei echipe de medici foarte profesioniști ce dorea cu orice preț să oprească momentul fatal al trecerii în neființă a lui Franco. După plecarea preoților, medicii au fost imedia aduși în camera în care agoniza El Caudillo. Din ziua de miercuri, 29 octombrie, până în cea de luni, 3 noiembrie semnele insuficienței cardiace ca și cele ale ascitei și hemoragiilor interne au devenit tot mai persistente. Această situație a impus efectuarea de transfuzii intense: șase litri de sânge, o cantitate mai mare decât cea pe care o avea trupul lui Franco, în acel moment, ce ajunsese să cântărească patruzeci de kilograme. încetul cu încetul, medicii realizează că nu pot anula verdictul dat de trup. Nu știau ce trebuie să facă. Să-l abandoneze pe Franco sau să continue lupta împotriva morții ce începuse, treptat, să ia în stăpânire trupul degradat.
Cel care țipă furios, care se agită cel mai mult, este marchizul de Villaverde. în urma presiunilor exercitate de marchiz asupra medicilor, se improvizează un bloc operator, fără să fie asepsic, acesta fiind montat în grabă în incinta palatului Prado, la două sute de metri de clădire, în incinta cazarmei gărzilor ce asigurau securitatea. Rudele și apropiații lui Franco sunt înnebuniți de frică că acesta va muri. Franco, muribund, este depasat, în graba mare, în blocul operator improvizat. Ca să nu fie acuzați că nu au făcut nimic, până în ultima clipă, pentru a-l salva, medicii îl operează la nivelul stomacului, pentru a opri hemoragia. Apoi, efectuează o nouă operație, la nivelul cavității abdominale. Cele două operații au însumat un total de trei ore. După ce au terminat, echipa de medici a dat verdictul: “O șansă de unu la sută de reușită“.
întrebarea era: să reușească ce?
Șansele erau, în realitate, egale cu zero. Dar nu aveai cu cine vorbi. Insuficiența circulatorie se agrava tot mai rapid. La șoldul stâng se declanșase o troboflebită. în paralel, se declanșase o nouă hemoragie gastrică. Și, pentru a se pune capac la toate, o criză de uremie îi obligă pe medici să folosească din nou rinichiul artificial. Fiind depășiți de situație, medicii se decid să transporte corpul, intrat și mai mult în ago-nie,la spitalul La Paz. De cum ajung, încep imediat să-l opereze pe Franco. Vor băga în trupul, ce-ncepuse să semene tot mai mult a hoit, cincizeci de litri de sânge. îl vor tăia, îl vor coase, îl vor sonda, îl vor acoperii, acolo unde era nevoie, cu gheață, vor injecta masiv în el droguri aduse repede de la baza militată americană aflată la Torre-jon din Ardoz. El Caudillo nu mai este, de fapt, decât o carcasă de oase și carne pe care o mai țin în viață aparatele ce crează iluzia că ar putea scăpa de moarte. Dar aparatele nu mai pot nimic altceva decât să ofere iluzia că Franco ar mai putea fi viu. De multă vreme creierul lui Franco nu mai emite unde. Este mort. Toată nebunia se termină joi, 20 noiembrie 1975, la ora 5 și 25 de minute, dimineața.
Toată această încăpățânare terapeutică de a-l menține în viață pe Franco, totuși, nu poate fi înțeleasă. Din punct de vedere medical, a fost sfidat orice bun simț profesional. Din punct de vedere politic, regimul Franco nu avea de ce se teme. Fuseseră luate tot măsurile de precauție. La putere urma să ajungă regele Juan Carlos, armata controla strict toată Spania, spre deosebire de ceea ce se întâmplase în Portugalia. Medicii spanioli nu au avut ce învăța, profesional, de pe urma luptei cu moartea ce-l va lua totuși pe Franco. Este posibil că rudele și apropiații lui Franco au sperat că acesta este totuși indestructibil. Penibilă iluzie.
Gândind și procedând astfel, rudele n-au permis să se realizeze dorința de pe urmă a lui Franco. Ar fi vrut să fie depus într-o capelă de granit, în mijlocul unui cimitir de țară, la doi kilometri distanță de Prado. Locul era deja menajat. Nu mai rămânea decât să se scrie, pe o dală lungă de doi metri, numele său. Cu toate acestea, cadavrul său a fost transportat în grabă, în Valea Morților, aproape la cincizeci de kilometri de Madrid, unde se afla necropola războiului civil. A fost înmormântat într-un cavou, ridicat foarte repede, fiind depus fără fast, într-o criptă. După cum se vede, dorința lui Franco, referitor la locul de veci unde dorea să fie înmormântat, nu a mai avut nicio importanță pentru urmași.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
