În Cartierul Sagricom este în curs de finalizare o grădiniță nouă, construită pe fonduri europene. Obiectivul vine „la pachet” cu sistematizarea completă a zonei aferente, inclusiv prin realizarea unei parcări, asfaltarea străzilor adiacente și extinderea rețelei de iluminat public. Toate acestea reprezintă investițiile din cartierul Sagricom care vor fi finalizate până la debutul anului școlar.
În imediata vecinătate a grădiniței, administrația locală târgovișteană va construi o creșă, tot din fonduri nerambursabile, dar și un teren de sport multifuncțional.