Conform site-ului „Realitatea.net, social-democrații s-au adunat să pună țara la cale la Olimp, acolo unde are loc Școala de vară a femeilor din partid. Și asta pentru că în doi ani au loc alegerile, iar PSD trebuie să decidă cine va fi candidatul pentru prezidențiale. În lipsa lui Marcel Ciolacu, Gabriela Firea a fost în centrul atenției, dar nu întâmplător. Potrivit unor surse, este luată în calcul pentru alegerile prezidențiale.
¡n lipsa lui Marcel Ciolacu, Gabriela Firea a fost vedeta evenimentului care a avut loc la
Olimp. Îmbracată în alb și cu zâmbetul mereu pe buze, aceasta nu a ezitat să le spună colegelor despre realizările ei atât ca primar, cât și ca ministru al Familiei.
Aerul de mare nu îi face pe social-democrați să se gândească la vacanță. Cu ușile închise, își fac strategia pentru alegerile electorale. Iar miza cea mai mare o reprezintă cursa pentru prezidențiale. Potrivit unor surse, Gabriela Firea ar putea candida pentru fotoliul de la Cotroceni. Iar susținere are.
Paul Stănescu a susținut-o pe Gabriela Firea la alegerile prezidențiale și în 2019, atunci când la
ședințele PSD se dădeau bătălii intense între aceasta și Liviu Dragnea. Relația dintre Firea și Stănescu este neschimbată. La reiuninea de la Olimp, cei doi au bătut palma, în fața colegilor.
După discursuri, a urmat sesiunea de poze, unde au fost făcute zeci de selfie-uri.
În PSD există mai multe opțiuni pentru candidatura la alegerile prezidențiale. Sondajele interne îi arată în fruntea listei pe Mircea Geoană, Alexandru Rafila, Marcel Ciolacu si Gabriela Firea. (M.C.)