Sorana Cîrstea (38 WTA) a fost eliminată suprinzător, marţi, în turul 1 al turneului Ţiriac Foundation Trophy de la Bucureşti de elveţianca Simona Waltert, numărul 118 mondial.
Ţiriac Foundation Trophy este un turneu WTA 125 organizat la Centrul Naţional de Tenis în perioada 10-18 septembrie, de către Federaţia Română de Tenis şi susţinut de Fundaţia Ţiriac.
Organizatorii oferă premii totale în valoare de 115.000 dolari şi 160 de puncte în clasamentul WTA pentru câştigătoare.
La finalul partidei cu Simona Waltert, Sorana Cîrstea a recunoscut că nu s-a simțit foarte confortabil pe zgură, după câteva luni intense de tenis pe suprafețe dure, rapide.
”Mă bucur că am avut ocazia de a juca din nou acasă. Din păcate, nu am fost o zi grozavă pentru mine, din punct de vedere tenistic. Un pic greu din nou pe zgură, după luni de zile de jucat pe suprafață rapidă. Nu am reușit să-mi adaptez jocul și nu mi-am găsit pașii. Am încercat ce am putut, dar, din păcate, nu a fost rezultatul pe care mi l-am dorit. Mă bucur, totuși, că am putut să fiu prezentă aici, la turneul din București.
”Clar, o mare bucurie să avem din nou un turneu în București după ceva timp și mă bucur să fiu aici alături de oamenii dragi și îmi pare rău că am reușit, astăzi, un rezultat mai bun. (n.r. – Ce urmează în continuare?) Încă nu știu. Vom vedea. Momentan, am o săptămână sau două de pauză, de antrenamente, și apoi voi decide care este programul”, a declarat Sorana Cîrstea, la finalul partidei cu Simona Waltert.