Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Dâmbovița, au efectuat verificări cu privire la legalitatea operațiunilor desfășurate de o societate comercială cu punct de lucru în Priboiu.
Astfel, în urma controlului, s-a constatat că societatea a importat în zilele de 27 septembrie a.c. și 3 octombrie a.c., cantitatea de 44.000 de kilograme de deșeuri. În această cantitate au fost identificate 18.000 de kilograme de deșeuri cu conținut de substanță periculoasă, astfel că importul s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale.
Cele 18.000 de kilograme de deșeuri cu conținut de substanță periculoasă au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de „importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu”, faptă prevăzută și pedepsită art. 66 alin. 2 lit. d din O.U.G 92/2021 privind regimul deșeurilor.