După un eveniment cu totul deosebit- inaugurarea Grădiniței nr. 4 cu Program Prelungit, la Moreni continuă programul de investiții în infrastructura de educație. Amănunte a dat primarul Constantin Dinu, care a enumerat principalele repere și obiective în beneficiul elevilor și preșcolarilor din Municipiu:
„Au început lucrările la reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 4. Este o investiție în valoare de 3,5 milioane de euro. Acolo vom avea, pe lângă reabilitare generală și dotare, construirea unei săli de sport dedicată exclusiv elevilor iar în spatele școlii va fi amenajat un teren de handbal cu gazon sintetic. Și această școală este modernizată și extinsă tot cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
De asemenea, prin programul Companiei Naționale de Investiții, în primăvară vom începe construcția unei creșe cu 75 de locuri. Am constatat că cererile sunt în creștere și deja am aprobat în consiliul Local înființarea celor două grupe, astăzi avem personalul complet. În perioada imediat următoare se va interveni la Școala Gimnazială nr. 1, pentru anvelopare termică.”
Toate aceste investiții completează proiectele din mandatele precedente ale primarului Constantin Dinu, perioadă în care au fost construite trei grădinițe noi, o a patra fiind încă în lucru, în cartierul Schele Mare. Pentru perioada următoare, este în pregătire un proiect amplu, pentru modernizarea și dotarea Liceului nr. 1.