În primul meci al etapei, CSM Târgoviște, vicecampioana de anul trecut, s-a impus cu scorul de 3-1 în deplasarea de la Craiova. Chiar dacă a venit fără două dintre jucătoarele care au jucat ca titulare în semifinala din Supercupa României, ridicătoarea Kim Robitaille și falsul Ana Bjelica, târgoviștencele au avut în Diana Calotă și Iuna Zadorojnai înlocuitoarele perfecte. Dacă tot vorbim de echipa vizitatoare, să spunem că în această întâlnire a debutat la Târgoviște și centrul Denisa Ionescu, una dintre jucătoarele care au pus, alături de Diana și de Iuna, umărul la calificarea României la Campionatele Europene de anul viitor, titrează doarvolei.ro.
După un prim set perfect, câștigat la 12, jucătoarele antrenate de Giovanni Caprara au fost surprinse de jocul foarte bun al gazdelor, oltencele reușind să revină pe tabelă și să egaleze la 1 (25-23). După ce s-au impus în setul al treilea cu 25-21, oaspetele au avut mari emoții în actul al patrulea, în care Craiova a ratat patru mingi de set (24-23, 25-24, 26-25, 27-26). În cele din urmă, experiența mai mare a târgoviștencelor și-a spus cuvântul și ele s-au impus cu 29-27, câștigând primele trei puncte din acest campionat. Cu 27 de puncte, Iuna Zadorojnai, universalul formației CSM Târgoviște, a fost cea mai bună marcatoare a unui meci în care a concretizat 26 de atacuri din cele 51 de pase primite. Un semnal de alarmă pentru jucătoarele italianului Caprara cred că ar trebui să fie cei 8 ași ai oltencelor, semn că încă mai trebuie făcute câteva reglaje la preluarea din serviciu.
Au jucat pentru SCMU Craiova: Boris (17), Marciu (15), Simoniia (11), Jose do Nascimento (11), Badiu-Savu (10), Rankovic (2), Stoian (1), Stan (-), Mănuc (-), Țucmeanu (libero). Nu au jucat: Brabete, Iliescu, Vizitiu (libero).
Antrenor: Marius Măcicășan.
Au jucat pentru CSM Târgoviște: Zadorojnai (27), Todorova (15), Mirosavljevic (13), Ad. Matei (7), Lamprousi (5), D. Ionescu (4), Buterez (3), Calotă (1), Orlandea (-), Bozicevic (libero).
Antrenor: Giovanni Caprara.