Bărbat din Dâmbovița prins  în timp ce vindea droguri 

Date:

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat patru percheziţii domiciliare, în municipiul Pitești și orașul Mioveni, la locuințele a cinci persoane, bănuite de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna august 2022, cei în cauză ar fi avut preocupări privind comercializarea ilicită de droguri, respectiv cannabis și substanțe cu efect psihoactiv, în special către tineri, încasând sume cuprinse între 50 și 250 de lei pentru un gram.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 300 de grame de substanță cristalină albă, 50 de grame de cannabis, precum și instrumente utilizate la porționarea și consumul drogurilor (cântare electronice de precizie, grindere și altele), 3.000 de euro, 2.800 de lei, precum și alte obiecte cu valoare probatorie.

Au fost puse în executare cinci mandate de aducere, iar, în urma administrării probatoriului, a fost dispusă de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești reținerea pentru 24 de ore, față de trei persoane, respectiv un minor de 17 ani și doi tineri, de 22 și 24 de ani.

De asemenea, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea procurorului, au realizat o acțiune de prindere în flagrant delict, în județul Dâmbovița, în urma căreia a fost depistat un bărbat, de 52 de ani, din județul Dâmbovița, care ar fi oferit spre vânzare 15 grame de cannabis.

Ulterior, la domiciliul celui în cauză a fost efectuată o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost descoperite 500 de grame de cannabis (porționată în pungi autosigilante), o armă supusă regimului autorizării împreună cu proiectile aferente, 1.500 de lei și alte obiecte cu valoare probatorie.

Ulterior, după administrarea probatoriului, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului în cauză.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activități au participat șijandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Mașină de familie sau mașină sport?

Fiecare șofer are visuri diferite atunci când vine vorba...

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...