Naționala feminină de volei a României și-a aflat adversarele de la turneul final al Campionatului European de anul viitor. Practic, tragerea la sorți a grupelor Euro Volley 2023 au fost fără emoții pentru noi, căci naționala noastră a fost aleasă de Italia ca adversară în grupă. Conform regulamentului, fiecare țară gazdă – sunt patru în total – avea voie să își aleagă o oponentă din serie, iar Italia ne-a ales pe noi. Alături de Italia, din Grupa B mai fac parte Bulgaria, Croația, Bosnia și Herțegovina și Elveția. Iar la prima vedere pare că măcar în fața Bosniei și Elveției pornim cu prima șansă. Pe Croația am învins-o în preliminariile Campionatului European, însă trebuie spus că le-au lipsit câteva piese de bază, croatele aflându-se în perioada calificărilor în plină pregătire pentru Campionatului Mondial, informează doarvolei.ro.
Turneul final al Campionatului European feminin va avea loc anul viitor, în perioada 15 august – 3 septembrie.
Iată și componența celorlalte trei grupe:
Grupa A: Belgia, Slovenia, Serbia, Polonia, Ucraina, Ungaria.
Grupa C: Germania, Azerbaidjan, Turcia, Cehia, Suedia, Grecia
Grupa D: Estonia, Finlanda, Țările de Jos, Franța, Slovacia, Spania.