Deputatul USR Daniel Blaga a prezentat la Târgoviște ”Cartea neagră a guvernării”

Date:

Deputatul Daniel Blaga, președintele USR Dâmbovița, a marcat printr-o conferință de presă împlinirea unui an de la încheierea alianței politice dintre social-democrați și liberali. Cu acest prilej a prezentat la Târgoviște „Cartea neagră a guvernării PSD-PNL”, punctând cele mai importante repere. I-au fost alături Marius Calomfirescu- președinte USR Târgoviște, și vicepreședinții Grecu Alexandra, Gabriel Mihăilă, Alexandru Munteanu și Alexandru Chiriță.

Daniel Blaga a spus că „acest an de guvernare PSD-PNL a însemnat un an de scumpiri record, cele mai mari din ultimii 19 ani, plagiate și proiecte ratate. Românii trăiesc astăzi mai rău decât în urmă cu an și peste 85% dintre ei cred că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Oamenii se confruntă cu cele mai mari scumpiri din ultimii 19 ani: curentul, gazele şi încălzirea s-au scumpit cu 32%, pâinea cu 27%, laptele cu 28%, zahărul cu peste 60%. Ratele la bănci au crescut de patru ori. România nu a mai trecut printr-o astfel de inflaţie din 2004.

Și în loc să reducă cheltuielile inutile astfel încât politica fiscală să susțină politica monetară și inflația să fie ținută sub control, guvernul a deschis cât mai larg robinetul ajutoarelor, angajărilor în sistemul public și cheltuielilor bugetare iresponsabile, a taxat agresiv munca și sectorul privat. O strategie care anulează orice încercare de a sprijini în mod real categoriile de populație aflate la risc fiindcă generează inflație și reduce si mai mult puterea de cumpărare.”

A vorbit șeful USR Dâmbovița despre deciziile eronate prin care Guvernul a încercat să controleze piaţa de energie , obținând un contra-efect: România a ajuns să aibă printre cele mai mari preţuri la energie pentru populaţie din Europa. Guvernul Ciucă a ales cea mai proastă formă de intervenţie! Preţurile au continuat să crească şi bugetul public a fost secătuit: ”Alegând compensarea și plafonarea, fără să reducă taxele din energia, prețurile au continuat să crească și bugetul public a fost făcut praf. În acest an au fost date patru ordonanțe de urgență sau legi pe energie și au greșit de fiecare dată! Se introduce plafonare la prețurile pentru populație și pentru consumatorii industriali și se promite furnizorilor că guvernul va plăti diferența… Iar furnizorii așteaptă și astăzi să li se plătească 30 de miliarde de lei. Toate acestea în ciuda unor soluții probate la nivel european și propunerii USR de scădere a TVA la energie și acordarea de vouchere pentru categoriile sociale vulnerabile!”

Un alt exemplu- plafonarea prețului la lemnele de foc, în loc să ajute în perioada asta rece a făcut de fapt opusul: prim-ministrul a hotărât că trebuie să fie o plafonare de 400 de lei/mc, iar a doua zi după decizie s-a constatat lipsa totală a lemnului de foc de pe piață. Aproape 40% din populația României se încălzește cu lemne de foc, iar producătorii care aveau costuri cu mult peste nu și-au permis să pună în comercializare la aceste prețuri, lucru pe care guvernanții l-au înțeles și au dat înapoi și au zis că a fost o decizie foarte proastă. 

Deputatul Daniel Blaga a reamintit că „într-un  singur an patru miniştri au plecat din Guvern din cauza acuzaţiilor de plagiat, abuz în serviciu şi incompetenţă”: Vasile Dîncu – ministrul Apărării, Florin Roman – ministrul Cercetării, Sorin Câmpeanu – ministrul Educaţiei, Adrian Chesnoiu – ministrul Agriculturii. Premierul Ciucă, Lucian Bode – ministrul de Interne şi Angel Tîlvăr – noul ministru al Apărării sunt şi ei acuzaţi de plagiat și a criticar dur guvernarea PSD-PNL în chestiunea majorării pensiilor cu un procentaj care nu acoperă nici pe departe rata inflației:

„Pensiile au scăzut cu 15% iar după aplicarea acestei decizii tot va rămâne o scădere de 3% comparativ cu un an în urmă. Își bat joc de oameni și țin banii pentru pensiile speciale, pentru că PSD și PNL  vor să mențină aceste pensii speciale!” Concluzia? ”Guvernarea PSD-PNL este un lung șir de scumpiri! Coaliția sărăciei ne îngroapă în datorii și ne amanetează viitorul!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pompa Submersibilă pentru Fântână: Ghid Complet pentru Alegere și Utilizare

O pompă submersibilă pentru fântână este un echipament esențial...

ANPC: Ghidul esențial pentru cumpărarea unei mașini second-hand 

Achiziționarea unei mașini second-hand poate fi o alegere înțeleaptă,...